Pedofilul norvegian prins de oamenii legii după ce a fost urmărit din București până la Ploiești și arestat, duminică, este urmărit penal, informează un comunicat al DIICOT. Terje Duner Giaever, un cetățean norvegian de 59 de ani, este acuzat de procurori de pornografie infantilă și acte sexuale cu un minor.
Citește și: Pedofil norvegian, arestat, după ce a fost urmărit de anchetatori din București până în Ploiești
Norvegianul a întreținut acte sexuale cu minori (cu vârste între 10 și 13 ani), în Capitală. Actele sexuale cu minori – care se petreceau fie în locuința închiriată de cetățeanul norvegian pe raza sectorului 3 al Capitalei, fie în Parcul Tineretului, din sectorul 4 Bucureşti – au fost înregistrate prin diferite sisteme informatice (telefoane mobile tip smartphone, laptop-uri, calculatoare etc.).
Minorii erau racolați cu precădere din Centrul Vechi al Bucureştiului, iar una dintre victime avea deficiențe de auz și vorbire.
Bărbatul a fost arestat, duminică, pentru 30 de zile.