Evghenia Timoşenko, fiica fostului prim-ministru al Ucrainei Iulia Timoşenko, a fost întâmpinată, miercuri, la Palatul Parlamentului, unde se desfăşoară Congresul PPE, de fiica preşedintelui Traian Băsescu, europarlamentarul PDL Elena Băsescu, informează Mediafax.
Elena Băsescu a condus-o pe Evghenia Timoşenko spre sala în care se ţine Congresul PPE.
Înainte de a ajunge în acea sală, fiica Iuliei Timoşenko a fost salutată şi de către preşedintele PDL, Vasile Blaga.
Evghenia Timoşenko a declarat că la întâlnirea cu Traian Băsescu va avea ocazia să discute şi să asculte sfaturile şi opiniile preşedintelui în legătură cu situaţia din Ucraina.
„O să avem o întâlnire şi o recepţie cu preşedintele Traian Băsescu în această după-amiază şi o să putem să discutăm şi să ascultăm sfaturile şi opiniile sale în legătură cu situaţia din Ucraina”, a precizat fiica Iuliei Timoşenko întrebată dacă Traian Băsescu i-a promis ajutor.
Citeşte şi:
CONGRES PPE la Bucureşti. Laszlo Borbely: Congresul este un eveniment istoric pentru România
Preşedintele Traian Băsescu o va primi, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe Evghenia Timoşenko, fiica fostului prim-ministru din Ucraina, Iulia Timoşenko, condamnată anul trecut în ţara vecină la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere.
Primirea Evgheniei Timoşenko, fiica în vârstă de 31 de ani a fostului premier ucrainean, face parte din programul public al preşedintelui Băsescu pentru miercuri, 17 octombrie, când la Bucureşti se desfăşoară şi Congresul PPE, la care şeful statului va participa, în calitate de invitat, în cursul după-amiezii, după cum a anunţat Preşedinţia.
După încarcererea Iuliei Timoşenko în august 2011, Evghenia Timoşenko a întreprins o campanie în favoarea eliberării mamei sale, ea vizitând în ultimul an mai multe capitale importante, cum ar fi Berlin, Paris şi Washington, fiind prezentă inclusiv la Strasbourg, la CEDO, la audierile privind cazul fostului premier ucrainean.