4.1 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialCadavru găsit în portbagajul unei mașini din Capitală

Cadavru găsit în portbagajul unei mașini din Capitală

Un cadavru a fost găsit, miercuri, în portbagajul unei mașini din Sectorul 2, din Capitală, informează Mediafax.

Cadavrul este în stare avansată de putrefacție, dar nu a fost tranșat, ci așezat în așa fel încât să încapă în geantă, au relevat cercetările de la INML, potrivit unor surse apropiate anchetei.

În urma necropsiei se va determina cauza decesului și data la care a survenit acesta.

Ancheta este desfășurată de Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Geanta în care se afla cadavrul a fost găsită în portbagajul unei mașini, în fața Secției 9 de Poliție din sectorul 2, au declarat pentru MEDIAFAX surse din rândul anchetatorilor.

Geanta suspectă a fost găsită de polițiștii Secției 9, în portbagajul unui autoturism cu număr de Constanța, ce părea abandonat, parcat chiar în fața secției de pe Șoseaua Pantelimon.

Polițiștii au deschis portbagajul, după ce au fost anunțați de niște muncitori care lucrau în zonă și trebuiau să mute mașina că de acolo vine miros de cadavru.

 

Cele mai citite

ASF propune întârzierea raportării investițiilor fondurilor de pensii private

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) are în plan să extindă termenul de raportare a situației lunare a investițiilor realizate de fondurile de pensii private...

Iată cele mai bune obiceiuri care te vor ajuta să slăbești!

To provide the best experiences, we and our partners use technologies like cookies to store and/or access device information. Consenting to these technologies...

Mark Rutte vrea ca ţările NATO să crească bugetele militare

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a avertizat miercuri că Alianţa riscă să aibă dificultăţi în asigurarea apărării colective în viitor, dacă nu va...
Ultima oră
Pe aceeași temă