Aproape cinci tone de peşte pescuit ilegal şi plase de pescuit în lungime totală de peste 22 de kilometri au fost ridicate de oamenii legii, în urma unei acţiuni desfăşurate de Poliţia Română pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol. Poliţiştii au constatat 345 de infracţiuni şi au aplicat peste 3.700 de sancţiuni contravenţionale, informează Mediafax.
Citește și: Dosar penal pentru pescuit ilegal
În perioada 11 aprilie – 14 mai, poliţişti din cadrul stucturilor de ordine publică, poliţiei transporturi, poliţiei rutiere, investigare a criminalităţii economice şi Serviciului de Poliţie „Delta Dunării” au desfăşurat 1.240 de acţiuni punctuale pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol.
Echipele de control au verificat 405 societăţi comerciale care comercializează peşte şi produse din peşte, 76 de amenajări piscicole, 124 de ambarcaţiuni şi 6.365 de autoturisme.
„În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat 345 de infracţiuni, dintre care 259 prevăzute de OUG 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura şi 64 la regimul circulaţiei rutiere. În cadrul dosarelor penale întocmite sunt cercetate 267 de persoane, dintre care 224 au fost depistate în flagrant delict”, precizează Poliţia Română.
De asemenea, pentru neregulile constatate, au fost aplicate 3.739 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 424.813 lei, dintre care 429 pentru abateri prevăzute de OUG numărul 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.
Totodată, au fost ridicate, pentru a fi confiscate, 4.604 de kilograme de peşte, dintre care 16,5 kilograme de sturion, 29,6 kilograme de icre, 433 de plase monofilament, în lungime de peste 18.600 de metri şi 153 de plase de pescuit cu fir textil, în lungime de aproximativ 3.820 de metri.
„Poliţiştii au mai indisponibilizat 25 de setci, 11 prostovoale, 39 vintire, un dispozitiv electric pentru pescuit, 73 alte unelte de pescuit, 21 de ambarcaţiuni, şapte motoare de ambarcaţiuni, patru rezervoare de ambarcaţiuni şi şase autoturisme, folosite în activitatea infracţională”, mai precizează sursa menţionată.