6 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialAngajații MAI încep să VORBEASCĂ. Motocicletele POLIȚIEI folosesc piese IMPROVIZATE,...

Angajații MAI încep să VORBEASCĂ. Motocicletele POLIȚIEI folosesc piese IMPROVIZATE, de la biciclete și de la scutere

Angajații Ministerului Afacerilor Interne încep să dezvăluie condițiile periculoase în care sunt obligați să lucreze, acestea favorizând și accidente grave, cum ar fi cel în care a murit Bogdan Gigină.

Vicepreședintele sindicatului  polițiștilor din județul Vrancea, Ciprian Grosu, a declarat pentru Vrancea 24 că el și colegii lui cumpără uneori piese din banii personali, pentru a menține în funcțiune motocicletele. Există chiar situații când acestea sunt reparate cu piese improvizate, provenite de la biciclete sau de la scutere, recunoaște agentul șef principal Cristian Grosu.

“Aceste probleme nu sunt de ieri, de azi. Colegii mei şi eu dăm sistematic bani din buzunar pentru echipamentele de protecţie. Fie că e vorba de veste reflectorizante, fie că e vorba de costume de protecţie. Personal, am cumpărat de multe ori ceea ce îmi trebuia pentru siguranţa personală în misiuni”, spune Cristian Grosu.

Potrivit acestuia, motocicleta BMW a Poliției Vrancea este nefuncțională, din cauza unor probleme la sistemul de frânare ABS.

Au existat și misiuni în care a trebuit folosită motocicleta și au fost fâcute improvizații. De exemplu s-a pus la dispoziție o baterie de scuter. Alteori, când a fost nevoie de un cablu de ambreiaj, “am cumpărat frâne de bicicletă și am făcut din ele cablu de ambreiaj”, spune polițistul.

El recunoaște că nu e posibil să refuzi o misiune de serviciu, chiar dacă ai probleme tehnice, întrucât ești supus unor represalii din partea șefilor, care îți ordonă, ulterior, cele mai neplăcute misiuni.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Programul de guvernare propune stimulente pentru tinerii absolvenți și subvenții pentru angajatori

Tinerii absolvenți care se angajează pentru prima dată cu un contract de muncă pe perioadă nedeterminată vor primi o primă de stabilitate pe o...

Atracții turistice care-și închid porțile în 2025

Unele muzee, situri naturale și hoteluri și-au luat rămas bun pentru totdeauna în acest an, cum ar fi emblematicul club parizian Chez Michou Călătoria globală...

Premierul kosovar Albin Kurti atacă principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă

Premierul kosovar Albin Kurti a criticat marţi principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă, acuzându-l că este condus de Belgrad, într-un moment...
Ultima oră
Pe aceeași temă