UPDATE 09.10: Delegaţia FMI a ajuns la BNR. Oficialii Fondului Monetar Internațional vor discuta pe tema insolvenţei personale.
––-
O delegaţie a FMI va face o vizită la Bucureşti, în perioada 27 ianuarie-10 februarie, pentru consultări şi a treia evaluare a acordului stand-by cu România, aprobat în septembrie 2013, a declarat, miercuri, Guillermo Tolosa, reprezentantul FMI în România şi Bulgaria, conform Mediafax.
România are în derulare un acord stand-by de 2 miliarde de euro cu FMI, care expiră în luna septembrie şi pe care autorităţile l-au tratat ca având caracter preventiv, fără să acceseze fonduri până în prezent. Scopul înţelegerii este de a proteja economia românească de eventuale şocuri pe pieţele financiare şi de a ajuta la reducerea costurilor de finanţare.
Membrii delegaţiei conduse de Andrea Schaechter vor discuta cu autorităţile române evoluţiile economice recente şi priorităţile pentru reforme economice.
Discuţiile referitoare la programul de sprijin convenit cu FMI şi UE vor fi comune cu reprezentanţii Comisiei Europene şi ai Băncii Mondiale.
"Delegaţia va avea întâlniri şi cu reprezentanţii sectorului privat, ai sindicatelor, asociaţiilor de afaceri, partidelor politce şi ai organizaţiilor societăţii civile, iar vizita se va încheia cu o conferinţă de presă", a spus Tolosa.
Citeşte şi: Mesajul FMI după rezultatele alegerilor din Grecia
Acordul, care este însoţit de un împrumut în valoare tot de 2 miliarde de euro cu Uniunea Europeană, a fost semnat în septembrie 2013, fiind al treilea program de creditare pe care România l-a negociat cu partenerii internaţionali din 2009.
Premierul Victor Ponta a declarat luni că România nu mai are nevoie de un acord tip preventiv cu FMI, dar încheierea unui acord flexibil, de tipul celui pe care îl are Polonia, nu strică şi nu costă, el adăugând că negocierile în acest sens vor avea loc după încheierea "cu bine" a acordului existent.
Citeşte şi: Când va avea loc următoarea misiune FMI în România
O misiune tehnică a creditorilor internaţionali a fost prezentă în România între 2-10 decembrie, însă exclusiv pentru discuţii privind bugetul pe 2015. În timpul vizitei, echipele FMI şi Comisiei Europene împreună cu autorităţile au ajuns la o înţelegere generală cu privire la bugetul anului 2015, în concordanţă cu ţintele din program, susţinut de acordul stand-by cu FMI şi de asistenţa CE pentru balanţa de plăţi.
FMI şi Comisia Europeană anticipează că România va înregistra în acest an o creştere economică de 2,5%.