1.6 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSpecialCumnatul lui Ponta: 25 de contracte cu statul de 100 milioane lei

Cumnatul lui Ponta: 25 de contracte cu statul de 100 milioane lei

Despre afacerile companiei Grossman deținută de Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta, „România liberă“ a scris, sub semnătura jurnalistului Daniel Befu, în luna iulie a anului 2012. Din 2007 – timp de cinci ani -, această companie a beneficiat de zeci de contracte cu statul român, finanţate fie din bugetele instituţiilor publice, fie din bani europeni.

Suma totală a contractelor cu statul a fost în valoare de aproape 100 de milioane de lei.  Cea mai bănoasă afacere încheiată de compania Grossman cu statul român o reprezintă câştigarea, pe 20 ianuarie 2012, a unei licitaţii în valoare de 49.430.000 lei (10.750.000 euro) pentru extinderea reţelei de canalizare din localitatea Comarnic.

Deşi valoarea contractului este una cosnsistentă, surpriza o reprezintă faptul că Iulian Herţanu a câştigat contractul alături de compania SC Euro Construct Trading  98 SRL ai cărui patroni sunt Sorin Vulpescu şi Dan Besciu, apropiați ai Elenei Udrea. Aceștia au fost parteneri de afaceri şi vechi prieteni ai lui Dorin Cocoş, care se află, în acest moment, în arest preventiv. Interesant este că, în 2012, Dan Besciu şi Sorin Vulpescu confirmau pentru RL că într-adevăr s-au asociat cu firma Grossmann însă nu la una, ci la două licitaţii. Ambii au negat că l-ar cunoaşte pe Herţanu, declarând că aud în premieră numele cumnatului lui Victor Ponta.

Interesant este că Herțan a deținut 95% din firma Herţanu Projects SRL. În această companie mama premierului avea 5%, iar sediul social al firmei era chiar acasă la familia Ponta.

Mai trebuie menționat că, o serie de investigații publicate tot în RL relevau faptul că, din 2007 până în 2012, EXFIN 2000 SRL, firma de contabilitate a surorii lui Ponta a încasat de la SRL-uri care lucrau cu bani publici sau europeni suma de 262.450 RON.  

Istoric

Contractele cu statul ale ­firmei Grossmann ­Engineering Group controlată de cumnatul lui Victor Ponta.

  23.096.146 RON pentru reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare Târgovişte.

  139.000 RON pentru realizarea studiului privind disparităţile intra şi interjudeţene în Regiunea Sud Muntenia.

  39.863.320 RON pentru extinderea reţelei de canalizare în oraşul Comarnic, câştigat în asociere cu SC Euro Construct

  1.736.939 RON, pentru extinderea reţelei de canalizare în zona N-E a oraşului Pantelimon.

  6.002.760 RON pentru construirea sediului administrativ al administraţiei fluviale a Dunării de Jos RA Galaţi.

  3.943.085 RON pentru extinderea reţelei de canalizare pentru colectarea şi evacuarea apelor uzate menajere şi industriale din zona de vest a localităţii Chitila.

  23.096.146 RON pentru reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare Târgovişte.

  139.000 RON pentru realizarea studiului privind disparităţile intra şi interjudeţene în Regiunea Sud Muntenia.

  39.863.320 RON pentru extinderea reţelei de canalizare în oraşul Comarnic, câştigat în asociere cu SC Euro Construct

  4.689.178 RON, pentru servicii de proiectare, studii de teren şi execuţie de lucrări pentru “Extinderea şi reabilitarea reţelei de alimentare cu apă în oraşul Chitila”.

  1.250.234 RON pentru ridicarea sediu­lui primăriei din comuna Hangu (Neamţ).

  1.761.604 RON pentru extindere reţea canalizare pe str. 1864 şi str. aferente + 9 Mai, intr. Eroului, Zorelelor şi prel. Cap.Pipercu comuna Chiajna, judeţul Ilfov.

  840.101 RON pentru reabilitarea zonelor urbane cu deficit major în servicii de alimentare cu apă şi canalizare sector 2 zona Andronache – lot 3 – 11 străzi, în asociere cu Straco Grup SRL.

  3.498.600 RON pentru alimentarea cu apă a localităţilor Păhăneşti şi Arsura, din judeţul Vaslui.

  5.083.528 RON pentru extinderea reţelei de canalizare ape uzate menajere Cartier Deal (Zona de Nord), localitatea Chitila, judeţul Ilfov.

  2.916.119 RON pentru lucrări de extindere a reţelei de canalizare comuna Chiajna, judeţul Ilfov.

Cele mai citite

Donald Trump plănuiește retragerea SUA din OMS în prima zi de mandat

Donald Trump intenționează să scoată Statele Unite din Organizația Mondială a Sănătății (OMS) chiar în prima zi a unui eventual nou mandat prezidențial, pe...

Donald Trump reducerea taxelor pentru Canalul Panama sau returnarea controlului către SUA

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a solicitat statului Panama să reducă taxele aplicate pentru utilizarea Canalului Panama, invocând tarife „ridicole și extrem de...

Senatorii și deputații, convocați luni pentru alegerea președinților Camerelor: Pas decisiv înaintea formării noului Guvern

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, imediat după finalizarea alegerilor în Parlament, va face o nominalizare pentru funcția de prim-ministru Parlamentarii României au fost convocați...
Ultima oră
Pe aceeași temă