Comisia de la Veneţia este organismul care ar trebui să verifice dacă noua putere instalată în Ucraina este sau nu legitimă, consideră preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului federal rus), Serghei Narâşkin, informează ITAR-TASS, conform Agerpres.
‘Aş sugera să fie contactată Comisia de la Veneţia pentru a evalua legitimitatea puterii (de la Kiev) şi legitimitatea deciziilor luate de această autoritate’, a afirmat Narâşkin, vorbind vineri în plenul camerei.
‘Nouă, ca deputaţi ai Dumei de Stat, ne este clar că parlamentarilor Radei Supreme (legislativul unicameral ucrainean), care au fost aleşi numai cu jumătate de an în urmă, le revine responsabilitatea deosebită pentru ca situaţia să revină într-un cadru constituţional’, a opinat preşedintele Dumei ruse.
‘Pe de o parte sunt vizibile încercările de a umple vidul de putere, iar pe de altă parte — legitimitatea deciziilor şi legitimitatea însăşi a puterii (ucrainene) suscită îndoieli serioase’, a mai spus el, argumentând că un astfel de demers este necesar pentru a evalua consecinţele deciziilor adoptate în Ucraina atât pentru ‘compatrioţi’, cât şi pentru întreaga gamă a relaţiilor ruso-ucrainene.
Narâşkin, un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, a declarat că a decis să fie creat un ‘grup de lucru’, pe lângă preşedinţia Dumei de Stat, care să includă deopotrivă parlamentari, experţi independenţi şi jurişti pentru evaluarea situaţiei din Ucraina.
Ucraina şi Rusia sunt două ţări membre ale Comunităţii Statelor Independente (CSI), care dispune de propriul organ legislativ, a invocat acesta, adăugând că Adunarea Interparlamentară a CSI ar putea începe o monitorizare permanentă a activităţii legislative din ţara vecină.
El a mai declarat că Duma s-ar putea reuni în orice moment într-o sesiune specială dedicată situaţiei din Ucraina, însă consideră oportună convocarea unei astfel de sesiuni abia după revenirea delegaţiilor de parlamentari ruşi din ţara vecină. În prezent, în Ucraina se află mai multe delegaţii de deputaţi ruşi, între care una la Sevastopol (sud), condusă de Serghei Mironov, liderul partidului Rusia Unită.
Comisia de la Veneţia este un organism consultativ pe lângă Consiliul Europei (CoE), care se ocupă cu analiza proiectelor de legi şi a proiectelor de legi din ţările membre ale CoE.
Constatările Comisiei sunt interpretate de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) ca fiind în concordanţă cu „standardele europene” de democraţie, notează Ria Novosti.
Rusia are îndoieli serioase cu privire la legitimitatea noii puteri de la Kiev, iar recunoaşterea ei de către unele state este ‘o aberaţie’, declarase anterior premierul rus Dmitri Medvedev, în timp ce preşedintele Vladimir Putin nu şi-a expus încă public poziţia cu privire la evoluţiile din Ucraina după destituirea preşedintelui Viktor Ianukovici.