1 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialOficial UE: Nu comentăm discuţia dintre Nuland şi diplomatul SUA de la...

Oficial UE: Nu comentăm discuţia dintre Nuland şi diplomatul SUA de la Kiev

Purtătorul de cuvânt al CE Pia Ahrenkilde Hansen a refuzat, vineri, să comenteze discuţia dintre Victoria Nuland şi ambasadorul SUA la Kiev, precizând că UE va continua să coopereze cu partenerii internaţionali pentru soluţionarea crizei din Ucraina, relatează Mediafax.

„Nu vom comenta, din principiu, publicarea unor astfel de interceptări şi nu mă voi aventura în interpretările pe care mi le cereţi”, a precizat Pia Ahrenkilde Hansen, întrebată dacă publicarea acestei interceptări este interpretată de Bruxelles ca un act de transparenţă sau ca unul nociv pentru relaţia UE-SUA.

Citeşte şi: AUDIO. Nuland, nemulţumită de Bruxelles: ”F**k the EU!”

Oficialul european a mai precizat că „preocuparea” UE este de a încerca să-i ajute pe ucraineni „să găsească o soluţie la criza actuală”. „Şi vom continua, împreună cu partenerii noştri internaţionali, să facem toate eforturile pentru a susţine procesul în curs, dialogul, procesul politic în vederea găsirii unor soluţii pentru Ucraina. Evident că Ucraina decide, dar noi suntem acolo, împreună cu partenerii noştri internaţionali, pentru a o ajuta”, a spus Pia Ahrenkilde Hansen, într-o conferinţă de presă.

Purtătorul de cuvânt al CE a refuzat să se pronunţe asupra originii acestor interceptări sau a intenţiilor din spatele publicării înregistrării pe internet. De asemenea, Hansen nu a oferit detalii despre măsurile de securitate ale UE pentru a evita interceptarea unor astfel de convorbiri, precizând doar că acestea există.

Citeşte şi: AUDIO. Victoria Nuland îşi cere scuze pentru ”F**k the EU!”

Într-o înregistrare audio a unei conversaţii telefonice difuzate joi pe YouTube, oficialul american Victoria Nuland foloseşte cuvinte nediplomatice la adresa UE cu privire la criza europeană, respectiv ”Fuck the EU”.

Secretarul de Stat adjunct american pentru Europa, Victoria Nuland, şi-a prezentat scuze, joi, a refuzat vineri să comenteze pe tema afirmaţiilor injurioase pe care le-a făcut la adresa rolului Uniunii Europene (UE) în criza din Ucraina, subliniind că este vorba despre o „conversaţie diplomatică privată”, înregistrată în mod „impresionant”, relatează AFP.

Citeşte şi: Merkel consideră „absolut inacceptabile” insultele lui Nuland la adresa UE

Cele mai citite

Secretarul general al NATO, despre România: „Nu doar întăreşte securitatea Flancului Estic al NATO, ci şi mult mai departe”

Luni, la sediul NATO din Bruxelles, secretarul general al Alianței și premierul României au avut o întâlnire urmată de declarații de presă comune. Marcel Ciolacu...

Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri 

Pentru bebelușii născuți prematur fiecare zi este o luptă. Trupurile lor firave au nevoie de atingerea și iubirea părinților, atât de limitată în contextul...

UE analizează piețele agricole post-invazie în Ucraina: măsuri urgente pe masa Consiliului Agricultură și Pescuit

Miniștrii Agriculturii pregătesc strategii pentru 2025 la reuniunea Consiliului UE de la Bruxelles Miniștrii Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc luni, la...
Ultima oră
Pe aceeași temă