Preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici, a declarat, joi, că promulga legea care să o autorizeze pe opozanta încarcerată Iulia Timoşenko să plece în străinătate pentru îngrijiri medicale, dacă Parlamentul o va adopta, transmite AFP, citată de Mediafax.
Cazul lui Timoşenko împiedică semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europană (UE), pe care Ucraina speră să o obţină la sfârşitul lui noiembrie, la un summit la Vilnius.
„Nu există o lege (privind îngrijirea medicală a deţinuţilor) în Ucraina care să-i permită lui Timoşenko să plece în străinătate (…). Dacă Parlamentul adoptă o asemenea lege, o voi promulga”, a declarat Ianukovici, citat de agenţia Interfax.
Fostul premier şi rival al lui Ianukovici în alegerile prezidenţiale din 2010, Timoşenko a fost condamnată în 2011 la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere.
Germania, care i-a propus în mai multe rânduri preşedintelui ucrainean să o primească pe Timoşenko, a subliniat săptămâna trecută că semnarea unui acord va fi puţin probabilă în cazul în care opozanta nu va fi eliberată.
Preşedintele a sugerat însă că, dacă legea va fi adoptată, procedura de transferare în străinătate ar putea lua timp.
„Evident că un tribunal va fi cel care va decide asupra modului în care va fi efectuat transferul”, a adăugat el.
La începutul lui octombrie, fostul preşedinte Aleksandr Kwasniewski şi fostul preşedinte al Parlamentului European (PE) Pat Cox au semnat şi prezentat Kievului, în numele PE, o cerere de graţiere a lui Timoşenko.
De asemenea, cei doi emisari i-au prezentat lui Timoşenko o propunere de a primi îngrijiri în Germania, pe care aceasta a acceptat-o.