Purtătorul de cuvânt Michele Cercone a declarat, joi, că CE nu intenţionează, în acest moment, să ceară SUA ridicarea vizelor pentru vreun stat membru UE, relatează Mediafax.
„Comisia Europeană acordă o foarte mare importanţă principiului reciprocităţii şi solidarităţii. Am lucrat în acest sens şi vom continua să o facem. Asta înseamnă şi că trebuie să fim în contact cu partenerii noştri externi şi să încercăm să abordăm chestiunea pe cât de eficient putem”, a precizat purtătorul de cuvânt al CE Michele Cercone, întrebat dacă Executivul de la Bruxelles a cerut SUA să-şi schimbe politica privind aplicarea vizelor pentru unele ţări europene.
Oficialul european a explicat că noul regulament, care a intrat în vigoare în decembrie 2013, prevede că statele membre care nu beneficiază de reciprocitate în cazul vizelor pot face o solicitare Comisiei, dar aceasta nu înseamnă că, în mod automat, CE va cere SUA ridicarea vizelor.
„Comisia va evalua şi va cerceta cu atenţie orice solicitare dar apoi va decide dacă următorul pas poate include şi o astfel de soluţie. În acest moment, nu există niciun fel de intenţie din partea CE să facă acest lucru”, a subliniat Cercone.
Întrebat dacă CE a solicitat ţărilor în cauză „un update” privind relaţiile cu SUA sau Canada în privinţa vizelor, purtătorul de cuvânt a precizat că, „potrivit prevederilor noului regulament, statele membre trebuie să trimită notificări privind situaţiile de nereciprocitate înainte de 9 februarie 2014”, iar acestea vor fi publicate în Jurnalul Oficial al UE.
La întrebarea dacă au fost primite notificări pe această temă din partea statelor membre, Michele Cercone a spus că mai sunt trei zile până la expirarea termenului.
EurActiv a scris, miercuri, citând surse diplomatice, că CE a solicitat SUA să ridice vizele pentru Polonia, România, Bulgaria, Cipru şi Croaţia, ţări ai căror cetăţeni încă au nevoie de viză pentru a călători în această ţară.
La 20 decembrie 2013 au intrat în vigoare modificările la Regulamentul 539/2001, care permit Uniunii Europene să reintroducă vizele pentru cetăţenii americani şi canadieni, în cazul în care Washington şi Ottawa nu ridică obligativitatea vizelor pentru un stat membru al UE.
Noul Regulament include un „mecanism de reciprocitate”, care poate fi activat atunci când o ţară terţă ai cărei cetăţeni nu au nevoie de viză pentru a călători în UE aplică sau menţine obligativitatea vizelor pentru cetăţenii uneia sau mai multor state membre.
Aplicarea „mecanismului de reciprocitate” implică o procedură îndelungată, care poate fi declanşată doar la solicitarea unui stat membru ai cărui cetăţeni au nevoie de vize pentru a călători în state precum SUA şi Canada.
Dacă nu se întâmplă acest lucru, Comisia Europeană are la dispoziţie două soluţii: poate adopta impunerea, pe o perioadă de 12 luni, a vizelor pentru cetăţenii statului terţ sau poate înainta Parlamentului European şi Consiliului un raport de evaluare a situaţiei, în care explică de ce nu propune impunerea temporară a vizelor.
Bulgaria, Cipru, Croaţia, România şi Polonia sunt singurele ţări UE ai căror cetăţeni au nevoie de vize pentru a călători în SUA. Bulgarii şi românii sunt singurii cetăţeni europeni care nu pot călători fără vize în Canada.