Aproximativ 600 de elevi din alte judeţe, însoţiţi de părinţi, au venit vineri dimineaţă la Şcoala „Sfinţii Voievozi”, unde este centrul special de înscriere în liceele din Capitală, scrie Mediafax.
Ei sunt îndrumaţi în completarea fişei de o echipă formată din aproape 70 de cadre didactice şi consilieri.
„La prima oră erau cam 300, acum vorbim de aproximativ 600 de elevi, însoţiţi de părinţi, cei mai mulţi din Ilfov şi Giurgiu, care au venit să completeze fişele de înscriere pentru admiterea în clasa a IX-a într-un liceu din Capitală”, a declarat vineri, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, profesorul Marian Banu.
Pentru elevii din alte judeţe care vor să se înscrie în liceele din Capitală, Comisia de Admitere a Municipiului Bucureşti a organizat un centru special de înscriere, la Şcoala Gimnazială nr. 1 „Sfinţii Voievozi”, din strada Atelierului, nr.25, Sector 1.
Vezi rezultatele Evaluării Naţionale AICI
Potrivit Comisiei de Admitere, elevii trebuie să aibă la ei fişa de înscriere eliberată de unitatea şcolară absolvită, cu număr de înregistrare şi ştampila unităţii de învăţământ, cartea de identitate a lor şi a părintelui însoţitor, în original şi copie xerox.
Citeşte şi SCANDAL la EVALUAREA NAŢIONALĂ. Directoarea unei şcoli gimnaziale din Capitală, DEMISĂ
„Este obligatoriu ca toţi candidaţii să fie însoţiţi de părinte sau tutore”, a mai spus Marian Banu.
El a precizat că la Şcoala „Sfinţii Voievozi” au fost amenajate 15 săli de clasă, fiecare având trecut numele judeţului, astfel încât elevii să ştie exact în ce sală trebuie să meargă, în funcţie de domiciliu.
Potrivit calendarului admiterii în clasa a IX-a, învăţământ liceal de stat pentru anul şcolar 2013/2014, în perioada 5-9 iulie va avea loc completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a. Elevii vor completa fişele, apoi vor aştepta afişarea ierarhiei.
Programul Comisiei de înscriere este între orele 9.00 şi 18.00, cu excepţia zilei de duminică, 7 iulie, când programul se încheie la ora 16.00. Candidaţii însoţiţi de părinţi pot avea acces în curtea şcolii şi la sala de sport începând cu orele 6.30, potrivit informaţiilor prezentate de Comisia de Înscriere de la Şcoala „Sfinţii Voievozi” pe site-ul unităţii de învăţământ.
„Listele de ordine pe judeţe se completează numai în spaţiul special destinat, la intrarea în incinta şcolii şi în sala de sport, în prezenţa membrilor comisiei, pentru ziua în curs. Alte liste întocmite de persoane neavizate de comisia municipală nu vor fi luate în considerare”, a precizat sursa citată.
Dacă la sfârşitul programului de lucru au rămas candidaţi înscrişi pe listele de ordine care nu au reuşit să intre în sălile de consiliere pe judeţe pentru completarea opţiunilor, în ziua următoare se vor relua listele pe judeţe de la numărul de ordine la care s-a ajuns.
Candidaţii înscrişi pe listele de ordine în ziua precedentă, care după trei apeluri repetate la intervale de cel puţin o oră nu au fost prezenţi pentru a-şi definitiva înscrierea până la sfârşitul programului de lucru, îşi pierd numărul de ordine şi se vor reînscrie pe listele de ordine din ziua în curs.
Elevii vor completa fişa originală cu codurile liceelor pentru care optează numai în prezenţa profesorului consilier de la Centrul de înscriere Şcoala Gimnazială Nr. 1 „Sfinţii Voievozi”. După finalizarea completării fişelor originale, candidaţii le vor preda profesorului consilier, urmând instrucţiunile acestuia. La plecare, fiecare candidat va primi un bon pe care sunt înscrise numărul de înregistrare a fişei de înscriere şi data la care se pot prezenta pentru verificarea fişelor martor cu datele introduse în baza de date computerizată pentru repartizare.
Repartizarea computerizată în licee va avea loc în trei etape. În prima etapă de admitere, la care se pot înscrie candidaţii din seria curentă, precum şi cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2013 – 2014, repartizarea computerizată va avea loc în 16 iulie. Listele cu candidaţii vor fi afişate în 17 iulie la şcolile în care elevii au învăţat şi la liceele la care au fost repartizaţi, iar până în 26 iulie pot fi depuse dosarele de înscriere.
A doua etapă de admitere va avea loc în perioada 17 iulie – 1 august, pentru candidaţii din seria curentă, precum şi pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2013 – 2014.
În perioada 17-22 iulie vor fi completate fişele de opţiuni de către candidaţii care nu au participat la prima repartizare şi de către cei care au rămas nerepartizaţi. Repartizarea computerizată a candidaţilor din etapa a doua de admitere va avea loc în 25 iulie, în aceeaşi zi urmând să fie afişate listele la şcoli şi licee. Candidaţii repartizaţi vor putea depune dosarele de înscriere la licee în perioada 25-26 iulie.
În 26 iulie, liceele vor transmite situaţia locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaţilor admişi în cele două etape, iar în perioada 29 iulie – 1 august vor fi rezolvate, de către comisia judeţeană de admitere, situaţiile speciale, respectiv cele privind candidaţii care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen şi cei care nu au participat la primele două etape.
În etapa a treia de admitere în licee, repartizarea computerizată va avea loc în 5 – 6 august, pentru elevii care nu au participat la nicio repartizare, care nu au fost repartizaţi în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară mai târziu.