3.3 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024
AcasăSpecialCONTESTAŢII BAC 2011, sesiunea de toamnă: Vezi situaţia finală în judeţul Bihor

CONTESTAŢII BAC 2011, sesiunea de toamnă: Vezi situaţia finală în judeţul Bihor

Promovabilitatea la sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat a crescut cu 0,63 la sută în judeţul Bihor, după soluţionarea contestaţiilor, ajungând la 22,94 la sută, transmite corespondentul Mediafax.

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Bihor, Dorel Luca, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că după rezolvarea contestaţiilor la cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat promovabilitatea s-a modificat de la 22,31 la sută la 22,94 la sută.

„Procentul de promovabilitate intră în marja de la nivel naţional. Eu m-aş fi aşteptat să fie mult mai mare, având în vedere că cei care au dat examenul în a doua sesiune aveau mai bine de o lună să se pregătească la doar una sau două materii. Subiectele nu au fost nici mai grele, nici mai uşoare”, a spus Luca.

Potrivit acestuia, în judeţ au fost înregistrate 546 de contestaţii, iar lucrările au fost reevaluate în centrul regional Timiş.

„Cele mai multe au fost la Matematică – 231 şi Limba şi literatura română – 197. În rest, au fost mult mai puţine: la Biologie de exemplu au fost 45, la Geografie 30, iar la Fizică 10”, a afirmat Luca.

Şeful ISJ a spus că, în urma soluţionării contestaţiilor, încă 18 elevi au promovat examenul de bacalaureat.

Luca a afirmat că şi de această dată cele mai bune note s-au înregistrat la liceele teoretice, dar şi la colegiile tehnice.

Cea mai mare diferenţă de note a fost de 2,80 de puncte, în cazul unei lucrări notate iniţial cu 5, care după admiterea contestaţiei a scăzut la 2,20, respectiv 2,6, în cazul unei lucrări notate iniţial cu 8,10, la limba maghiară, care după contestaţie a ajuns la 5,5.

Cea mai mare creştere a notei s-a înregistrat în cazul unei lucrări la geografie, unde candidatul obţinuse iniţial 3,70, iar după contestaţie a primit nota 6.

„În cazul lucrărilor cu diferenţe, vom vedea cine au fost corectorii şi vom analiza motivele pentru care au apărut”, a spus Luca.

În prima sesiune de bacalaureat din acest an, procentul de promovabilitate în judeţ a fost de 52,08.

 

Peste 540 de contestaţii au fost depuse, în judeţul Bihor, după cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat, cele mai multe dintre ele fiind la matematică, relatează Mediafax.

Potrivit inspectorului şcolar adjunct Ilie Crăciun, în Bihor s-au depus, în total, 546 de contestaţii la notele obţinute de candidaţi în cea de-a doua sesiune de bacalaureat.

Cele mai multe dintre ele – 231 – sunt la matematică, iar la limba română – 197.

Lucrările elevilor bihoreni vor fi reevaluate de cadre didactice din judeţul Timiş, urmând ca rezultatele finale să fie afişate în 7 septembrie.

Promovabilitatea în Bihor la cea de-a doua sesiune de bacalaureat este de 22,31 la sută.

În prima sesiune de bacalaureat din acest an, procentul de promovabilitate în judeţ a fost de 52,08.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă