În raportul său pentru 2018, gruparea din Washington a informat că între 1988 şi 2005 procentajul ţărilor care „nu sunt libere” a scăzut de la 37% la 23%, în timp ce ţările libere au crescut de la 36% la 46%. Totuşi, între 2005 şi 2018, procentajul ţărilor care „nu sunt libere” a ajuns la 26%, în timp ce procentajul ţărilor considerate a fi libere a scăzut la 44%.
România intră în categoria ţărilor libere cu un scor de 88 din 100, care este însă în uşoară scădere faţă de 2017.
Drept urmare, drepturile politice şi libertăţile civile au scăzut în 68 de ţări faţă de 2017 şi s-au îmbunătăţit în alte 50.
În raport se arată o înclinare a balanţei puterii în favoarea ţărilor precum China iar „furia şi anxietatea din Europa şi SUA privind inegalitatea economică” reprezintă cauzele deteriorării instituţiilor democratice.
În Europa, raportul arată că premierul ungar Viktor Orban „a coordonat unul dintre cele mai dramatice declinuri observate vreodată în Uniunea Europeană”, făcând referire la atacuri asupra independenţei presei. Drept urmare, Ungaria este în acest an o ţară „parţial liberă”.
În Polonia, raportul arată că partidul conservator aflat la putere – Lege şi Justiţie – „a distrus cadrul legal al ţării în drumul său spre a controla politic întreg sistemul judiciar”.
Alte ţări din UE aflate în declin sunt Austria, Croaţia, Republica Cehă, Portugalia, Slovacia şi Marea Britanie.