Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Contract „rupt“ de Ministerul Transporturilor pentru a doua oară

Este de neînțeles cum Proiectul „Varianta Ocolitoare Tecuci“, un proiect finanțat din bani europeni, care presupune doar construirea a 7 km de șosea cu câte o bandă pe sens să nu poată fi finalizat nici după 7 ani de la începerea lucrărilor.

Ticu Ciobotaru 0 comentarii

Actualizat: 19.06.2019 - 08:55

Între timp, pe șantier s-au perindat mai mulți miniștri ai Transporturilor și șefi de la CNADNR/CNAIR veniți să impulsioneze firmele să aducă mai mulți constructori, să mărească ritmul lucrărilor. Niciuna dintre aceste vizite nu a avut rezultatul scontat. Contractul a fost reziliat pentru a doua oară și în vara acestui an va fi organizată și a treia licitație pentru desemnarea firmei care să finalizeze lucrările.

Contract rupt de ministrul Transporturilor

La începutul lunii mai, directorul general al CNAIR, Narcis Neaga, l-a avertizat pe antreprenorul italian Andreea Chiruli, reprezentantul Asocierii SC Eurocogen Filiala Aninoasa SRL – Aleandri SPA – Pasquale ALO SRL, care ar trebui să finalizeze centura ocolitoare a Tecuciului, că va fi reziliat contractul dacă până pe 20 mai nu se mobilizează pe șantier. Rezilierea contractului atrage de la sine reținerea garanției de bună execuție și emiterea unui certificat negativ, care timp de 3 ani nu le va mai permite firmelor să participe la licitații publice în România. Pe 19 mai, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc și directorul CNAIR, Narcis Neaga, au descins la Tecuci și au constatat că pe șantier erau doar 3 basculante și antreprenorul italian. Nici urmă de vreun muncitor. Erau zone pline de buruieni, în care nu s-a lucrat de mult timp. În aceste condiții, ministrul Transporturilor a rupt contractul cu asocierea de firme.

Reziliere întârziată de schimbările de miniștri

Era o amenințare pusă în practică cu o întârziere de doi ani, pentru că și în primul său mandat de ministru Răzvan Cuc i-a amenințat pe constructori cu rezilierea contractului, dar rezilierea nu a mai avut loc pentru că a fost schimbat ministrul. „În 2017 i-am spus antreprenorului că dacă nu începe să lucreze vom lua măsurile care se impun. Din păcate, s-a avansat foarte puţin la un obiectiv care trenează de ani de zile, un obiectiv care se putea implementa aşa cum spune termenul contractual, în 12 luni. Vorbim de o variantă de ocolire 6,94 kilometri. Se putea face“, a spus ministrul Transporturilor, care i-a cerut directorului CNAIR, Narcis Neaga, să elibereze certificat negativ şi să scoată la licitaţie lucrările pentru centura Tecuciului: „M-am săturat de antreprenori neserioşi, m-am săturat de antreprenori care vin în România, câştigă o licitaţie, apoi caută subcontractori să lucreze pentru ei. Aşa cum am spus, dacă vii în România şi nu îţi faci treaba, reziliem contractul. Domnule director Neaga, îl reziliaţi şi certificaţi negativ. Evaluaţi de urgenţă ce mai este de executat şi vă rog să scoateţi imediat la licitaţie acest obiectiv. Finanţare este, dar e nevoie şi de constructori serioşi care să vină şi să muncească, nu doar care vin, îşi iau contractele şi apoi caută tot felul de clauze“, a mai spus ministrul. Andreea Chiruli, reprezentantul asocierii de firme, a declarat că nu s-a avansat cu acest obiectiv din cauza unor probleme tehnice, invocând faptul că șantierul era traversat de niște cabluri electrice. Organizarea unei noi licitații și încheierea unui nou contract ar trebui să aibă loc până la sfârşitul lunii septembrie.

Printre participanții la prima licitație, Tel Drum

Șoseaua de centură sud-vest a Tecuciului face legătura între DN 24 Tecuci-Iaşi şi DN 25 Tecuci-Galaţi, ambele fiind drumuri naţionale importante pentru transportul de mărfuri în zona de est a ţării, făcând legătura între nordul țării și porturile de la Dunăre şi Marea Neagră. În 2012 a fost organizată prima licitație, la care au participat zece asocieri şi firme de construcții. Valoarea contractului era de 49.019.254 de lei fără TVA, din care 41.666.366 de lei finanţare nerambursabilă de la UE, restul de la bugetul de stat. Printre participanții la licitație au fost și Tel Drum Alexandria, firma apropiată de liderul PSD Liviu Dragnea, în asociere cu SC Gecor SRL, firma apropiată de fostul senator PSD Cătălin Voicu, condamnat la 7 ani de închisoare pentru fapte de corupție. Celelalte asocieri și firme care s-au confruntat la licitația pentru contract au fost: Grupo Empresarial Magenta – Assignia Infraestructuras (Spania), Max Boegl (Germania) – Tancrad (România), Copisa Constructora Pirenaica (Spania) – Transmir (România), Construcciones y Obras Llorente SA (Collosa) – Sevicon Obras e Infrastructuras SL (Sevicon) din Spania, Viales y Obras Publicas – Novafor Construct Bec (Spania) şi companiile CF Iaşi (din grupul francez Colas), Sociedad de Construciones Soares da Costa (Portugalia), Artera Blue (România) şi Vega 93 SRL Galaţi.

Tergiversări, o nouă licitație și tot mai mulți bani

În urma licitaţiei din 2012 CNAIR a încredinţat lucrările firmei Sociedad de Construciones Soares da Costa, din Portugalia. Subcontractorul cu care a lucrat compania portugheză a fost Atlas SA Galați, firma controlată de fostul senator PDL Marius Necula, care susținea că de fapt Atlas SA ar fi administrată de mama sa. Termenul de finalizare a lucrărilor era în 2013, dar șantierul era aproape pustiu. În septembrie 2013, reprezentanții CNAIR au reziliat contractul cu Sociedad de Construciones Soares da Costa constatând că „după 15 luni de la data ordinului de începere a lucrărilor, a fost înregistrat un progres total de 14%“ și că „din luna iunie 2013, antreprenorul a retras utilajele de pe şantier şi a încetat activitatea“. În august 2014, a fost organizată o

Comentarii

loading...