1.9 C
București
sâmbătă, 11 ianuarie 2025
AcasăȘtirile zileiComitetul pentru Situații de Urgență aproba măsurile sanitare de după 1 iunie

Comitetul pentru Situații de Urgență aproba măsurile sanitare de după 1 iunie

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) se reunește, luni, 31 mai, pentru a stabili măsurile de relaxare care se vor aplica din data de 1 iunie 2021.

Decizia de convocare a Comitetului a fost anunțată, luni dimineață, de prefectul Capitalei, Alin Stoica.

Membrii Comitetului se vor reuni „pentru transpunerea HG privind măsurile aplicabile de la 1 iunie. Nu avem nimic suplimentar faţă de aceste măsuri”, a precizat prefectul Alin Stoica.

El a precizat, luni dimineață, că în Bucureşti s-a depăşit deja nivelul de 50 la sută de persoane imunizate împotriva Covid cu cel puţin o doză, ceea ce corespunde unui număr de 2.200.000 de locuitori. Dintre aceștia, circa 560.000 de oameni au primit şi doza de vaccin de rapel.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Călin Georgescu a transmis într-un interviu că NATO va ataca Rusia din România

Călin Georgescu răspândește din nou informații false. Într-un interviu, el i-a spus unui fost soldat american, fără a avea dovezi, că NATO va ataca...

Zelenski afirmă că Ucraina a luat prizonieri doi soldați nord-coreeni din regiunea rusă Kursk

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că trupele sale au capturat doi soldaţi nord-coreeni în regiunea rusă Kursk, care au fost transferaţi la...

Peste 30 de răniți după ciocnirea violentă a două tramvaie la Strasbourg

Două tramvaie s-au ciocnit sâmbătă după-amiază la Strasbourg, Franța în tunelul care duce la gara oraşului. Cel puţin 30 de persoane au fost rănite...
Ultima oră
Pe aceeași temă