6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiComisia de buget-finanţe: Dezbaterile la OUG 114/2018, amânate

Comisia de buget-finanţe: Dezbaterile la OUG 114/2018, amânate

Singurul amendament care a fost dezbătut şi votat a fost cel de eliminare a Ordonanţei, acest amendament fiind respins.

Preşedintele Comisiei de buget-finanţe, senatorul PSD Viorel Arcaş, a precizat că amendamentele formulate la ordonanţă vor fi trimise iniţiatorului actului normativ – Ministerul de Finanţe – pentru formularea unui punct de vedere.

Senatorul PNL Florin Cîţu, membru al Comisiei de buget-finanţe, a solicitat Ministerului de Finanţe să prezinte un studiu de impact al actului normativ făcut de BNR.

“Aş dori ca Ministerul Finanţelor Publice să prezinte studiul de impact făcut de BNR. Este inadmisibil şi jenant. Nu avem la această Ordonanţă un studiu de impact. Era datoria iniţiatorului să vina cu un studiu de impact. Dacă avem aici Comisia Naţională de Statistică şi Prognoză ar trebui să le fie ruşine pentru ce au scris la impactul macroeconomic. Este jenant. Ai o OUG care intră în toată economia şi se spune doar că măsurile bugetare propuse conduc la menţinerea echilibrului bugetar. Să vină cu un studiu de impact. Ne trebuie un studiu de impact”, a afirmat, marţi, în Comisia de buget, senatorul PNL Florin Cîţu.

Preşedintele executiv al Asociaţiei Române al Băncilor, Florin Dănescu, a criticat taxa pe activele financiare ale instituţiilor bancare, prevăzută în Ordonanţă.

“Mai mult de jumătate din ţările Europei nu au niciun fel de taxă, pentru că s-a creat aceasta percepţie că în Europa există o taxă bancară peste tot şi nu este aşa. De asemenea, amploarea acestei taxe este colosal de mare comparabil cu ce se intenţionează la nivel legislativ românesc. Exista o comparaţie multiplicativă, de până la 30 de ori mai mare taxa românească decât ce se întâmpla în celelalte ţări. (…) Şi noi credem că un studiu de impact este necesar”, a declarat Dănescu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă