Cioloș scrie pe Facebook că, la jumătatea săptămânii trecute, a sesizat Comisia Europeană, alături de europarlamentarii USR PLUS, cu privire la faptul că mai mulți cetățeni europeni, printre care și români, erau reținuți în centre de detenție de către autoritățile britanice care „interpretau foarte dur noile reguli impuse după Brexit”.
Scrisoarea a fost inițiată de Alin Mituța, care a și urmărit subiectul.
„L-am și sunat apoi pe vicepreședintele Comisiei, Maros Sefcovici, pentru a fi sigur că sesizarea noastră nu trece neobservată și pentru a cere de la cel mai înalt nivel explicații de la Londra. De asemenea, am primit și de la ministrul Bogdan Aurescu informații importante despre problema de la granița UE-Marea Britanie și am fost în contact cu Laura Popescu, ambasadoarea noastră la Londra. Presiunea pusă timp de trei zile pe autoritățile britanice a funcționat. Astăzi, Ministerul de Interne de la Londra a transmis Poliției de frontieră britanice să oprească reținerea în centre pentru imigranți a cetățenilor europeni”, este mesajul postat de Dacian Cioloș.
Conform unei anchete Politico, aproximativ 30 de cetățeni europeni, printre care mai mulți români, au fost reținuți de autoritățile britanice și duși în centre de detenție pentru imigranți fără acces la comunicații, pentru că nu aveau permis de muncă.