3.2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiCinci persoane au fost rănite în urma unui accident rutier

Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident rutier

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ambulanţei Hunedoara, dr. Călin Dumitrescu, a declarat că cinci persoane au fost duse la UPU Hunedoara, iar alte patru persoane au refuzat transportul.

„Cinci victime au fost duse la UPU Hunedoara. Este vorba de o femeie de 29 de ani, cu traumatism cranian şi contuzii la membre, două fetiţe de 4 ani, verişoare, cu traumatisme craniene şi contuzii, o femeie de 31 de ani, însărcinată, care a suferit traumatism cranian şi contuzii şi un bărbat de 31 de ani, de asemenea, cu traumatism cranian şi contuzii”, a spus dr. Dumitrescu.

Reprezentanţii Poliţiei Hunedoara au stabilit că accidentul s-a produs, cel mai probabil, după ce unul dintre şoferii implicaţi a pătruns pe contrasens.

„În zona Baniţa, pe DN 66, trei autoturisme au fost implicate în accident. Cauza probabilă este pătrunderea pe contrasens a conducătorului auto care circula dinspre Haţeg spre Petroşani. Acesta a intrat în coliziune cu celelalte două autoturisme, care circulau regulamentar”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Hunedoara.

Traficul în zona producerii accidentului se desfăşoară cu dificultate, pe o bandă, până la finalizarea cercetărilor.

Cele mai citite

Horațiu Potra deținea ilegal trei pistoale. Călin Georgescu crede că totul e un „plan malefic” pentru a fi arestat

Apar noi detalii în dosarul în care mercenarul Horaţiu Potra este acuzat că plănuia proteste violente în Bucureşti. Fostul luptător din Legiunea Străină nu...

Liga Campionilor: Borussia Dortmund-FC Barcelona 2-3/Juventus Torino-Manchester City 2-0

FC Barcelona a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 3-2, miercuri seara, în deplasare, într-un meci din etapa a şasea a Ligii Campionilor...

UE dă noi sancțiuni ce vizează în special „flota fantomă” a Rusiei

Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene au convenit miercuri asupra celui de-al 15-lea set de sancţiuni împotriva Rusiei în legătură cu războiul său de...
Ultima oră
Pe aceeași temă