Poliţiştii au demarat, duminică seara, cercetări pentru lovire sau alte violenţe, distrugere, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi ultraj, în urma unei intervenţii la un conflict pe raza comunei Stăneşti.
În urma unui apel la 112, prin care se sesiza o stare conflictuală, un echipaj de poliţie s-a deplasat la faţa locului, reuşind imobilizarea unui bărbat, moment în care mai multe persoane au intervenit, pentru a-l scăpa.
„Imediat, poliţiştii prezenţi la faţa locului au solicitat sprijin, astfel încât spre localitatea respectivă au fost redirecţionate echipaje de ordine publică şi ale Serviciului pentru Acţiuni Speciale. (…) Cercetările continuă, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, distrugere, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi ultraj”, a declarat purtătorul de cuvând al IPJ Gorj, Victor Ţuhaşu.