2.1 C
București
luni, 6 ianuarie 2025
AcasăȘtirile zileiCătălin Rădulescu: Noi, intelectualii din PSD, am putea candida la Congres

Cătălin Rădulescu: Noi, intelectualii din PSD, am putea candida la Congres

,,Eu cred că voi candida la Congres, așa cum cred că vor candida mulți dintre colegii și prietenii mei, dar vreau să văd ce se întâmplă în continuare. Văd că este o luptă pentru putere în PSD, noi nu am înțeles nimic de fapt din votul de pe 26, după care cred că grupul nostru de oameni intelectuali ne vom întâlni și vom lua o decizie în interiorul partidului nostru, ca să ne constituim ca și grup și sigur, să ne anunțăm candidaturile și cu susținerile și pentru candidatura la președinția partidului și ce va urma mai departe (…). Eu dacă candidez, voi candida pentru funcția de vicepreședinte”, a spus deputatul social-democrat.

Potrivit acestuia, PSD trebuie ,,să se consulte cu absolut toată lumea și să nu facă greșeala pe care au început s-o facă unii dintre liderii partidului sau așa-numiți lideri, care încearcă să facă un fel de vânătoare de vrăjitoare”.

”În primul rând, partidul ar trebui să se consulte cu absolut toată lumea și să nu facă greșeala pe care au început s-o facă unii dintre liderii partidului sau așa-numiți lideri, care încearcă să facă un fel de vânătoare de vrăjitoare, ca s-o numesc așa și să încerce să îndepărteze din funcții sau să limiteze accesul la funcțiile din partid unor oameni pe care dintr-o eroare ei consideră că au fost în echipa președintelui Dragnea sau apropiați de președintele Dragnea, ceea ce este o prostie. Oameni de exemplu ca Codrin Ștefănescu, Olguța Vasilescu, Cătălin Rădulescu, Șerban Nicolae, Eugen Teodorovici, Liviu Pleșoianu, Dorel Căprar, noi nu am fost oamenii unui președinte, noi suntem oameni vechi în PSD, din păcate pentru unii sau pentru alții suntem intelectuali, nu avem facultăți făcute nici la SRI, nici nu provenim din tot felul de meserii, de genul vânzători de cârnați, tractoriști, șoferi și atunci încercarea de a se prelua puterea de anumiți indivizi din partid sau încercând să se impună în partid cred că e o mare greșeală”a mai spus Rădulescu.

Cele mai citite

Creștere alarmantă a datoriilor neplătite pe cardurile de credit în SUA: Cel mai mare nivel din 2008

La finalul anului 2024, datoriile neachitate de pe cardurile de credit ale americanilor au atins un nivel alarmant, cel mai ridicat din 2008, cu...

Sănătatea intestinală la superlativ: Mihaela Bilic dezvăluie secretul

Bilic recomandă consumul regulat al unui acid gras, care susține sănătatea mucoasei intestinale În sezonul rece, nutriționistul Mihaela Bilic atrage atenția asupra importanței sănătății intestinale...

Circulație restricționată, din nou, pe podul Giurgiu-Ruse: Reparațiile capitale încep din 8 ianuarie

Lucrările vor fi desfășurate pe partea bulgară a podului, pe durata zilei, și vor implica circulație alternativă pe o singură bandă Ministerul român al Afacerilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă