Un bărbat împuşcat în cap şi în piept a fost găsit de poliţişti, luni seară, într-o maşină aflată în sectorul 3, urmând să fie transportat de urgenţă la Spitalul Floreasca, potrivit Mediafax.
Atacatorii bărbatului au tras cu două arme AKM (automat Kalaşnikov modificat), una dintre acestea fiind găsită de poliţişti la locul agresiunii, au declarat surse din Poliţie. La faţa locului au fost găsite şi mai multe cartuşe, potrivit aceloraşi surse.
Potrivit aceloraşi surse, bărbatul are patru răni în piept şi una la cap. Acesta a fost găsit în urma unui apel la 112 făcut de o persoană care a anunţat că a auzit „pe cineva văitându-se că a fost împuşcat”.
La faţa locului a sosit şi un echipaj SMURD, care a transportat victima la Spitalul de Urgenţă Floreasca.
„Bărbatul era conştient atunci când a fost găsit şi va fi dus la spital. Rana de la nivelul capului nu este atât de gravă, însă cele de la nivelul toracelui şi al membrelor sunt”, a precizat coordonatorul SMURD Bucureşti, dr. Bogdan Opriţa.