8.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiBăsescu: Nici comuniştii nu şi-au permis să anuleze hotărâri judecătoreşti

Băsescu: Nici comuniştii nu şi-au permis să anuleze hotărâri judecătoreşti

“S-ar crea un precedent extrem de grav prin introducerea unui element major de neconstituţionalitate prin aplicarea retroactivităţii, chiar dacă nu se declară acest lucru, în cazul unei decizii a CCR (care ea însăşi atenţionează că decizia nu se poate aplica retroactiv). Pe de altă parte, justiţia ar fi pur şi simplu pulverizată printr-o Ordonanţă de Urgenţă dată de un guvern politic în folosul unui infractor condamnat. Ar fi cel mai abuziv act politic al unui guvern european. Nici măcar comuniştii nu şi-au permis să anuleze hotărâri judecătoreşti definitive prin legi sau decrete”, a scris Băsescu vineri pe contul său de Facebook.

Fostul preşedinte afirmă că PSD nu a avut curajul să dea o graţiere şi a optat pentru varianta unei ordonanţe de urgenţă prin care să anuleze sentinţele pronunţate de completurile de cinci judecători, măsură care ar avea ca efect “distrugerea justiţiei”.

“În realitate Tudorel Toader ‘Cel Năpraznic’ are de făcut două lucruri: 1.Să respingă orice presiune a lui Dragnea de a anula prin OUG hotărâri definitive ale completelor de cinci judecători de la ÎCCJ sau a completelor de trei judecători de la Curţile de Apel. Dacă nu rezistă presiunii, să demisioneze, pentru a nu se pricopsi cu titlul de ‘Gropar al Justiţiei’. (…) 2.Să corecteze urgent toate articolele declarate de CCR a fi neconstituţionale în Noul Cod Penal şi în Noul Cod de Procedură Penală pentru a da limpezime şi deplină constituţionalitate actului de justiţie şi pentru a evita în viitor constatări de neconstituţionalitate a unor hotărâri judecătoreşti definitive adoptate în baza unor articole neconstituţionale”, se arată în postare.

Traian Băsescu a mai scris că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, ar trebui “să renunţe la a mai merge cu jalba în băţ la Bruxelles, că nu reuşeşte decât să fie ridicol încercând să împiedice numirea doamnei Kovesi”.

Cele mai citite

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...
Ultima oră
Pe aceeași temă