15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAutorităţile locale solicită sprijinul Guvernului pentru finalizarea Aeroportului de la Ghimbav

Autorităţile locale solicită sprijinul Guvernului pentru finalizarea Aeroportului de la Ghimbav

În scrisoarea semnată de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, Tamás Sándor, şi primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, se arată că aeroportul va aduce beneficii economice întregii regiuni.

“Faptul că un aeroport aduce dezvoltare economică pe o rază de 60 kilometri se poate demonstra prin cifre, deci, şi judeţul Covasna este interesat direct de construirea acestuia. Noi trebuie să ne pregătim aici, în judeţul Covasna, pentru dezvoltarea asigurată de aeroport. În acelaşi timp, considerăm că este important să ne alăturăm judeţului Braşov şi să sprijinim construirea aeroportului, colegii noştri nu se lasă înfrânţi, în ciuda faptului că autorităţile centrale prin toate mijloacele încearcă să împiedice realizarea acestei investiţii”, susţine preşedintele CJ Covasna, Tamás Sándor, potrivit unui comunicat de presă remis luni AGERPRES.

În context, semnatarii scrisorii subliniază că subscriu cererii adresate Guvernului de către autorităţile braşovene de a repartiza în acest an suma de 178,731 de milioane de lei către bugetul judeţului Braşov în vederea finanţării aeroportului.

“Poziţia geografică a aeroportului este oricum benefică pentru municipiul Sfântu Gheorghe, lucru pe care-l putem valorifica atât din punct de vedere economic, cât şi turistic. Aeroportul de la Braşov este un proiect regional care este şi un semnal puternic că liderii autorităţilor locale şi judeţene au realizat că nu se pot baza întotdeauna pe sprijinul Bucureştiului. Construcţia a început la Ghimbav, procesul de autorizare este în desfăşurare, realizarea aeroportului se apropie de final, deci este momentul să acţioneze şi guvernul, fiind nevoie de sprijinul autorităţii centrale pentru finalizarea acestei investiţii făcute în beneficiul comunităţii”, a afirmat primarul Antal Árpád, conform sursei citate.

Consiliul Judeţean Covasna şi Primăria municipiului Sfântu Gheorghe s-au angajat să contribuie la construirea aeroportului cu câte 3 milioane de euro fiecare, cu condiţia ca această sumă să fie folosită exclusiv pentru finalizarea lucrărilor, se mai arată în comunicat.

Cele mai citite

Tichetele casnice: cum le pot folosi firmele și persoanele fizice

Sistemul de plată prin tichete a activităților casnice e funcțional și tocmai a fost modificat de Guvern printr-o ordonanță de urgență, deși acesta ar...

Sorina Pintea, condamnată la închisoare

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, astăzi, de Tribunalul Cluj."În...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...
Ultima oră
Pe aceeași temă