7.6 C
București
sâmbătă, 9 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiAmericanii taie fondurile pentru baza de la Mihail Kogălniceanu

Americanii taie fondurile pentru baza de la Mihail Kogălniceanu

Departamentul american al Apărării  a anunţat că va reduce cu 3,6 miliarde de dolari fondurile pentru investițiile militare planificate în SUA şi în țările aliate. Banii economisiți de la aceste investiții sunt necesari pentru a construi zidul de la frontiera Statelor Unite cu Mexicul, zid al cărui proiect a fost lansat de preşedintele Donald Trump, dar pentru care, contrar speranțelor liderului de la Casa Albă, Mexicul nu dorește să aloce niciun ban.

Presa din SUA și din Europa Occidentală avertizează că această redirecționare a fondurilor Pentagonului va afecta securitatea în unele zone sensibile ale lumii, în care interesele SUA se „ciocnesc” cu cele ale Rusiei sau ale Chinei.

La începutul lunii septembrie 2019, senatorul american Chuck Schumer anunța că a fost informat de secretarul Apărării, Mark Esper, cu privire la intenția Pentagonului de a “reprograma” 3,6 miliarde de dolari. Pe de altă parte, surse oficiale citate de ziarul Washington Post estimau că stoparea a 127 de proiecte ale Pentagonului “va ajuta la construirea a 175 de mile de zid” (circa 280 de kilometri).

 

Europa de Est devine mai vulnerabilă

Lista completă a proiectelor pe care Pentagonul e obligat să le suspende include obiective situate în mai multe state componente ale SUA, dar și în alte țări.

Cele mai mari sume se taie de la baza aeriană a SUA de la Ramstein, Germania (-119 milioane USD), de la Centrul de geniști al Academiei Militare din New York (- 95 de milioane USD) și de la o unitate de învățământ a unei baze americane din Japonia (-94 de milioane USD).

Pe Flancul Estic al NATO, cele mai afectate financiar sunt Polonia, Slovacia, Ungaria și România. Slovacia pierde 59 de milioane de dolari destinați inițial depozitului de muniție de la Malacky, precum și alte 22 de milioane USD care ar fi trebuit cheltuiți pentru modernizarea aerodromului de la Sliac. Polonia pierde 52 de milioane USD alocați inițial unui depozit de muniție și alți 21 de milioane USD care erau destinați unui depozit de carburanți.

Cu privire la România, documentele difuzate de presa americană fac următoarea precizare:

“EDI – Explosives & Ammo Load/Unload Apron at Mihail Kogalniceanu (Romania) – $21.6 million”. Obiectivul menționat este zona de încărcare şi descărcare de explozibili şi muniţii în avioanele care folosesc aerodromul Mihail Kogălniceanu – pus de Armata Română la dispoziția Forțelor Terestre și a Forțelor Aeriene ale SUA.

EDI (European Deterrence Initiative) este programul inițiat de SUA în toamna anului 2014, pentru a proteja Flancul Estic al NATO, după ce Rusia a ocupat peninsula Crimeea.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Sprijinul american pentru Ucraina se va încheia după victoria lui Trump, spune Viktor Orban

Viktor Orban, premierul ungar și un susținător declarat al lui Donald Trump, a lansat o predicție pesimistă pentru viitorul Ucrainei după victoria fostului președinte...

Florinel Coman, dorit înapoi la FCSB! Gigi Becali plănuiește transferul

Florinel Coman, fostul atacant al FCSB și actual jucător la Al Gharafa în Qatar, a fost prezent în tribune la meciul dintre FCSB și...

Hotelierii turci anticipează creșterea prețurilor cu până la 30% pentru pachetele turistice din 2025

Hotelierii din Turcia se confruntă cu provocările inflației globale, dar își propun să îmbunătățească atât prețurile, cât și serviciile pentru anul 2025. Timur Azimov,...
Ultima oră
Pe aceeași temă