Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Roberta Anastase şi-a anunţat candidatura pentru încă un mandat de deputat în acelaşi colegiu uninominal din Ploieşti în care a fost aleasă în 2008, prin intermediul unui ziar editat de PDL în 10.000 de exemplare şi distribuit gratuit în Ploieşti, informează Mediafax.
Roberta Anastase, care este preşedintele filialei judeţene PDL Prahova, şi-a anunţat candidatura prin intermediul unei publicaţii cu opt pagini, denumită „Alege drept”, editată de PDL Prahova şi distribuită gratuit în Ploieşti. Conform respectivei publicaţii, care a fost distribuită în cutiile poştale din municipiu, Anastase candidează pentru un nou mandat în colegiul uninominal 11 (Ploieşti vest), acelaşi în care a fost aleasă deputat şi în urmă cu patru ani.
Numele Robertei Anastase apare sub titlul „ARD Prahova şi-a desemnat candidaţii pentru colegiile din Ploieşti”, pe o listă alături de ceilalţi candidaţi ai ARD în Ploieşti, în dreptul numelui lui Anastase precizându-se doar faptul că este de profesie sociolog şi că între 2008 şi 2012 a fost deputat.
Citeşte şi:
Alături de materialul care anunţă numele candidaţilor ARD în colegiile uninominale din Ploieşti este trecută, pe un sfert de pagină, sigla alianţei. Potrivit datelor trecute în pagina a şaptea a ziarului, „Alege drept!” este o publicaţie editată în 10.000 de exemplare şi a ajuns la numărul patru.
Respectiva publicaţie conţine, pe de o parte, articole de prezentare a unora dintre candidaţii PDL în colegiile uninominale din Ploieşti, iar pe de altă parte articole critice la adresa USL. Niciunul dintre articole nu este semnat, iar cu excepţia materialului despre candidaţii ARD în colegiile din Ploieşti numele Robertei Anastase nu mai apare nicăieri.
Până acum, Roberta Anastase nu şi-a anunţat oficial candidatura. De altfel, în ultimele luni ea a fost văzută frecvent la sediul PDL Prahova, însă a evitat apariţiile în presă şi nu a organizat nicio întâlnire cu jurnaliştii.