3.2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiAcţiunile Renault, în creştere

Acţiunile Renault, în creştere

Statul francez are o participaţie de 15% în Renault, care, la rândul său, deţine o participaţie de 43,4% în Nissan.

Titlurile Renault au înregistrat miercuri la bursă o creştere de până la 1,4%, un avans atribuit de traderi informaţiilor publicate de revista Challenges cu privire la o diminuare progresivă a participaţiei statului.

„Pentru a asigura viitorul alianţei cu Nissan, statul este gata să îşi reducă participaţia de 15% la Renault şi chiar să iasă, pe termen mediu, din capitalul constructorului auto. În mod discret, statul francez a dat semnale în acest sens”, susţine articolul din revista Challenges, care citează surse din interiorul Renault.

Precizând că palatul Bercy a dezminţit aceste informaţii, revista menţionată adaugă că obiectivul autorităţilor francez este să depăşească lipsa de încredere manifestată de partea japoneză faţă de prezenţa statului francez în capitalul Renault.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, conform căruia Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez.

În prezent, alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun, etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.

Cele mai citite

Liga Campionilor: Borussia Dortmund-FC Barcelona 2-3/Juventus Torino-Manchester City 2-0

FC Barcelona a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 3-2, miercuri seara, în deplasare, într-un meci din etapa a şasea a Ligii Campionilor...

Christopher Wray, directorul FBI, va demisiona înainte de învestirea lui Trump din 20 ianuarie

Christopher Wray, directorul poliţiei federale americane (FBI), pe care Donald Trump doreşte să-l înlocuiască cu un loial, a anunţat miercuri că va demisiona în...

Horațiu Potra deținea ilegal trei pistoale. Călin Georgescu crede că totul e un „plan malefic” pentru a fi arestat

Apar noi detalii în dosarul în care mercenarul Horaţiu Potra este acuzat că plănuia proteste violente în Bucureşti. Fostul luptător din Legiunea Străină nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă