5.000 lei este amenda pe care o poate primi o femeie care a fost fotografiată în timp ce cobora de pe munte cu bujorii în mână. Fotografia postată de Sorin Lazăr pe rețeaua de socializare Facebook și distribuită apoi de utilizatori dar și de Salvamont Argeș s-a viralizat rapid iar autoritățile încearcă acum să o găsească pe femeie pentru a o amenda.
„Reamintim troglodiților că bujorul de munte e specie protejată și se iau amenzi grase la buget. În plus, nu se poate răsădi. Tufele distruse de bipedul din imagine se vor usca imediat.”, au precizat cei de la Salvamont Argeș. Sancțiunea legală pentru ruperea tufei de bujori de munte, estimați de specialiști ca având o vârstă de circa 30 ani, este cuprinsă între 3.000 și 5.000 lei.
„Acest tip de incidente se întâmplă, oamenii nu conștientizează sau nu îi interesează că rup o plantă protejată de lege. Încercăm să identificăm persoana respectivă, ea poate fi amendată în baza fotografiei. Dacă o identificăm, o și amendăm. Nu e un caz unic, pe rețele de socializare ni s-a atras atenția că mulți turiști și în vârful muntelui fac asta.”, a anunțat Iulian Stana, secretar de stat în Ministerul Mediului.