„Ministerul Afacerilor Externe va acorda, prin decizia ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, o contribuție voluntară în valoare de 250.000 euro în scopul implementării de proiecte în sprijinul societății civile și al presei independente din Republica Moldova. Contribuția este alocată din bugetul cu destinația cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară pentru anul 2020 și va fi acordată prin organizația European Endowment for Democracy (EED), înființată în 2013 de Uniunea Europeană și statele membre, ca entitate independentă cu expertiză în promovarea proiectelor destinate consolidării democrației și drepturilor omului în Vecinătatea UE.”, a anunțat miercuri MAE într-un comunicat de presă.
Decizia oferirii finanțării survine în continuarea activității consecvente a României în direcția susținerii parcursului european al Republicii Moldova, singura opțiune în măsură să asigure stabilitatea și prosperitatea cetățenilor săi. România își propune astfel să impulsioneze conectarea Republicii Moldova la valorile europene și principiile democratice, prin susținerea concretă acordată societății civile și mass-mediei în calitate de promotori principali ai acestor valori, adaugă Ministerul Afacerilor Externe.
România completează astfel investițiile multiple realizate în Republica Moldova, inclusiv prin intermediul Agenției de cooperare internațională pentru dezvoltare (RoAid), din subordinea MAE, în infrastructură, instituții de învățământ, în sistemul medical și în alte numeroase domenii, inclusiv în mass-media, cu scopul profesionalizării și asigurării independenței în vederea îndeplinirii cu succes a rolului său democratic.