Serbarea Sânzienelor(Drăgaica) și solstițiul de vară, FOTO: Facebook

21 iunie-Solstițiul de vară. Ce alte semnificații mai are această zi

Luni, 21 iunie, este solstiţiul de vară, cea mai lungă zi din an, eveniment care marchează debutul verii astronomice. În tradiţia populară, solstiţiul de vară este asociat cu sărbătoarea Sânzienelor, cunoscută în popor şi ca Drăgaica, celebrată pe 24 iunie.

Cătălin Șerban 0 comentarii

Actualizat: 21.06.2021 - 20:28

21 iunie 2021, început de săptămână şi începutul verii astronomice. Astăzi, longitudinea astronomică a Soarelui este de 90°, fiind momentul solstiţiului de vară, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Capitală.

În astronomie, se numesc „solstiţii” cele două momente din an când planul determinat de centrul Soarelui şi de axa de rotaţie a Pământului este perpendicular pe planul orbitei Pământului. În cele două momente ale anului, unghiul făcut de razele soarelui cu orizontul la amiază este cel mai mare (vara) sau cel mai mic (iarna) din an. Variaţia acestui unghi în cursul anului se explică prin aceea că axa de rotaţie a Pământului nu este perpendiculară pe orbita lui.

În România, solstiţiul de vară este asociat cu Sânzienele sau Drăgaica, două sărbători vechi pe meleagurile noastre.

Cele două sunt celebrate pe 24 iunie, reprezintă o sărbătoare a iubirii şi fertilităţii, legată de o serie de ritualuri pentru sănătatea oamenilor şi belşug în gospodărie, dar şi de practici ale fetelor pentru a-şi afla sortitul şi momentul în care se vor mărita.

Sărbătoarea Sânzienelor ar avea la origine un cult roman pentru zeiţa Diana, numele de Sânziana, aşa cum este cunoscută sărbătoarea autohtonă în special în Ardeal, provenind din „Sancta Diana”, în timp ce în Muntenia şi Oltenia se sărbătoreşte Drăgaica, după numele slav.

După unii specialişti, sărbătoarea îşi are originea într-un cult geto-dacic străvechi al Soarelui, sânzienele fiind adesea reprezentate de traci înlănţuite într-o horă.

Totodată, se spune că, în noaptea de Sânziene (23 spre 24 iunie), se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană. Sărbătoarea Sânzienelor mai este denumită în popor şi „Amuţitul cucului”. Această pasăre cântă doar trei luni pe an, de la echinocţiul de primăvară (în jurul datei de 21 martie) până la solstiţiul de vară sau de Sânziene, pe 24 iunie. Se spune în popor că, dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene, înseamnă că vara va fi secetoasă.

Asociate la rândul lor sărbătorii creştine a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar şi poartă în unele locuri şi numele „Cap de vară”.

În tradiţia creştin ortodoxă, 24 iunie este ziua naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, adus pe lume la bătrâneţe de Elisabeta, eveniment ce pregăteşte minunea naşterii Mântuitorului dintr-o fecioară.

Sărbătoarea Sânzienelor este considerată a fi şi momentul cel mai bun, la mijlocul verii, pentru culegerea plantelor de leac, dar şi de descântec. Astfel, în Noaptea de Sânziene, femeile merg să culeagă flori şi ierburi, care vor fi folosite contra bolilor şi altor rele.

Denumirea de „solstiţiu” se traduce ca „Soarele stă” şi este dată de faptul că la data respectivă are loc schimbarea gradientului mişcării Soarelui în raport cu declinaţiile acestuia. Soarele aflându-se la culminaţie (pentru latitudinea medie a ţării noastre) la 67° 52′ deasupra orizontului, durata zilei va avea cea mai mare valoare din an, respectiv 15 ore şi 32 de minute, durata nopţii fiind de numai 8 ore şi 28 de minute. Din acelaşi motiv şi crepusculul are durata maximă din an, iar la latitudinile ridicate, crepusculul se prelungeşte toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor „nopţi albe”.

Pornind de la acest fenomen, învăţatul grec Eratostene a reuşit să determine, cu o precizie remarcabilă, încă din anul 250 î.e.n, lungimea meridianului terestru. Astfel, observând Soarele la momentul culminaţiei în ziua solstiţiului de vară în oraşele egiptene Siena, unde acesta se află chiar la zenit, şi Alexandria, unde Soarele avea o distanţă zenitală de 7° 12′, şi cunoscând distanţa terestră între cele două oraşe, Eratostene a obţinut valoarea lungimii cercului meridian. Aceasta a fost prima operaţie geodezică cunoscută în istorie, conform Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti.

Apoi, în jurul datei de 21 decembrie (cel mai adesea), sau 22 decembrie, se petrece fenomenul opus: are loc solstiţiul de iarnă în emisfera nordică şi solstiţiul de vară în emisfera sudică.

Din punctul de vedere al zonelor ecuatoriale, solstiţiile nu pot fi numite nici „de vară” nici „de iarnă”. Atunci când în emisfera nordică are loc solstiţiul de vară, mişcarea aparentă a Soarelui văzut de pe ecuator are traiectoria cea mai nordică şi, simetric, când are loc solstiţiul de vară în emisfera sudică traiectoria Soarelui atinge extrema sudică.

În vechime, solstiţiul de vară era important pentru muncitorii câmpului, care aveau nevoie de calcule pentru a-şi programa privind muncile culturile agricole.

În China antică, solstiţiul de vară era asociat cu energiile feminine – yin. Atunci se celebra Pământul, feminitatea, fiind o sărbătoare complementară solstiţiului de iarnă, asociat cu raiul, masculinitatea şi energiile yang.

Tot pe energia feminină, în vechea Galie se sărbătorea Eponea, zeiţa fertilităţii şi protectoarea cailor, în timp ce în zonele populate de triburile germane, slave şi celtice se aprindeau focuri uriaşe. Băştinaşii din America de Nord aveau diverse ritualuri prin care sărbătoreau Soarele, cu dansuri şi post alimentar.

După răspândirea creştinismului, în Europa, multe obiceiuri păgâne au fost preluate de această religie. În zone din Scandinavia, solstiţiul de vară a fost în continuare sărbătorit sub forma „Midsommar” sau ziua mijlocului verii.

Asociate la rândul lor sărbătorii creştine a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar şi poartă în unele locuri şi numele „Cap de vară”.

Comentarii