Cu cateva zile inainte de sfarsitul anului 2008, agentiile de presa au relatat despre un sondaj de opinie, avand ca obiectiv desemnarea celor mai populari rusi din istorie, sondaj intreprins de televiziunea de la Moscova, al carui rezultat a fost desemnarea lui Stalin pe locul al treilea. Necunoscand numarul de respondenti, nici caror categorii sociale apartin, nici care le este varsta medie, nici ce bagaj de cunostinte, mai ales de istorie au, nu ne putem lansa in supozitii privind motivatia alegerii.
Putem, insa, banui ca este vorba despre oameni pentru care perioada in care Stalin a condus Uniunea Sovietica inseamna stralucire, glorie si putere, celelalte epoci istorice neputandu-i-se asemui.
Trebuie spus, din capul locului, ca pentru semnatarii articolului, romani (dintre care unul a simtit, prin experienta personala, ce a insemnat stalinismul lui Gheorghiu-Dej, vietuind cativa ani prin puscarii si lagare de exterminare), Iosif Visarionovici Djugasvili autonumit Stalin este un tiran de esenta asiatica, reusind chiar sa depaseasca dimensiunile fenomenului despotismului oriental, extrem de bogat in exemple de-a lungul Istoriei, un asasin genocidal in stare sa distruga categorii sociale sau etnice masive fara sa clipeasca, printr-un simplu ordin, pe scurt – cel mai mare criminal pe care l-a cunoscut omenirea. Poporul nostru a indurat, intr-un moment crucial al existentei sale, stalinismul iar urmarile acestei epoci se simt pana astazi. Rusii – de fapt toate popoarele URSS – l-au trait o perioada mult mai lunga (aprox. 1923-1953). Cati oameni au fost ucisi in timpul dictaturii lui Stalin, slujit de sangeroasele "Organe"? Celebrul disident Vladimir Bukovski (citat de Florin Matrescu, "Holocaustul Rosu sau crimele in cifre ale comunismului international", Bucuresti, 1998, p. 54) considera ca "operatiile de «purificare», razboiul civil, colectivizarea fortata, foametea provocata au dus la moartea a 40 de milioane de oameni". Demograful I. Diakin "afirma, intr-un studiu samizdat, ca intre 1928-1954 au murit prin moarte nenaturala 43.200.000 pana la 51.100.000 de oameni" (idem, p. 53). Care este numarul real? Istoricii, politologii, statisticienii se pot ciondani la nesfarsit: dimensiunile reale ale masacrului nu vor fi cunoscute niciodata, asa cum nu se va sti nicicand cati oameni au fost ucisi in Romania intre 1945-1989.
Stalin insusi avea dreptate cand spunea ca moartea unui om e tragedie, uciderea unui milion de oameni – statistica. si cum statistica e, la urma urmei, abstractie este firesc ca posteritatea sa fi uitat numarul victimelor. Ba chiar si ca au existat victime in timpul constructiei socialismului victorios, in vederea zilelor de maine, cum asa de frumos se exprima tovarasul poet Aragon. Cert e ca respondentii la sondaj au uitat, admitand ca ar fi stiut – sau i-ar fi interesat – vreodata. Stalin a domnit prin teroare, exercitata in primul rand asupra propriului popor. (destul de tarziu s-a aflat ca, macar prin mama, Ecaterina Gheladze, Iosif era oset, nu georgian. Faptul in sine nu are importanta, asa cum nu este important ca fiecare dintre cei patru bunici ai lui Lenin erau de alta origine etnica: si Ilici si Iosif sunt de nationalitate "revolutionar de profesie". N-au mama, n-au tata, n-au natiune.) Nu i se poate nega consecventa: a inceput prin acte de teroare, si a sfarsit prin a inspira teroare, chiar si in clipa mortii. (Cand Malenkov, Beria, Bulganin, Hrusciov si ofiterul de garda intra, dupa spargerea usii blindate, in camera unde tarul rosu zace pe parchet, cu ochii inchisi iar Beria, prea-grabitul Beria, credinciosul Beria se pune sa zbiere ca un apucat, prin hohote isterice de ras, ca a murit tiranul, falsul mort a deschis ochii. si toti au inghetat. "In timp ce Beria urla, am ingenunchiat langa corpul intins al lui Stalin. si i-am vazut ochii, larg deschisi, care ma priveau. Nu ochii de mort. Ochii lui Stalin viu. Ma priveau cu intensitate. N-o sa uit nicicand fiorul care mi-a inghetat sira spinarii. Am tasnit in picioare. Cu bratele deschise m-am dat indarat. Ceilalti, in spatele meu, au inteles si ghiceam cum se trageau si ei inapoi pana pe coridor. Impreuna cu ei am luat-o la fuga", va marturisi Hrusciov – cf. André Brissard, "Staline", ed. J. C. Lattès, 1974, pag. 603, fragment tradus de Al. M.). Poate ca teroarea nu le-a spus mare lucru respondentilor favorabili, in fond in istoria rusilor exista deja un precedent – domnia psihopatului Ivan cel Groaznic. Totusi dupa relativa liberalizare gorbaciovista, s-au spus destule adevaruri tabu despre Stalin, mai mult decat indraznise Hrusciov sa dezvaluie in 1956. (Sarcastici, romanii au si pus in circulatie un distih care rezuma genial decaderea mitului Tatucului dupa raportul lui Hrusciov: "La Congresul XX s-a vazut cum merge treaba: Unspe ani pe Genialu’ l-am pupat in cur degeaba" – aluzie la intervalul 1945-1956 dintre venirea guvernului Groza la putere si discursul lui Hrusciov – totusi complice la crimele Tatucului).
Stalin si Che Guevara scosi din rezervatia de idoli
Au stiut rusii respondenti pe cine voteaza? Poate ca nu, dar poate ca da! Cui nu vrea sa vada poti sa-i bagi evidenta in ochi ca tot orb ramane. E si cazul celor, zice-se, 20 la suta dintre romani care trec periodic pe la mormantul (fals? adevarat?) al sotilor Ceausescu de la Ghencea. Au trait sub dictatura ca si cei 80 la suta care nu se duc – si totusi nu vor sa-si aduca aminte de dezastrul tarii. De la moartea idolilor damboviteni au trecut, totusi, doar 19 ani, in timp ce, de cand Tatucul a fost rechemat in Hades s-au scurs aproape 56 de ani.
Ce ar fi fost normal sa stie votantii pro-Stalin despre idolul lor? Nu ca ar fi fost agent al Ohranei, desi social democratii pe care i-a urat au fost arestati de politia secreta tarista care a ajuns, pare-se chiar sa-i insceneze o falsa deportare in Siberia. Ci ca s-a ilustrat, sub numele conspirativ "Koba" in calitate de complice la jefuire de banci, activitate revolutionara ordonata de marele invatator al proletariatului mondial, Lenin, personal. "La 12 iunie 1907, in piata Erevan de la Tiflis, Ter Petrosian zis Kamo, deghizat in ofiter de cazaci calare, a declansat un atac sangeros cu bomba asupra unui transport de fonduri ale Bancii Imperiale.
Au fost omorati politisti si trecatori, 50 de oameni au fost raniti si au disparut 300 de mii ruble (…) Banii au fost ascunsi in birourile Institutului meteorologic familiar lui Koba (…) Dupa cateva saptamani, toti bolsevicii povesteau ca «Koba» pusese la cale jaful cu Kamo, fara sa participe, dupa obiceiul pe care-l avea cand era vorba de lucruri periculoase". Afacerea a avut un rasunet international iar bolsevicii au iesit din afacere cu reputatia (?!) terfelita. In plus, jaful a fost inutil fiindca seriile bancnotelor erau cunoscute. (Cu acest prilej, viitorul ministru de externe al URSS, Maxim Litvinov a fost arestat fiind prins cu bancnote furate). Dezarmat de revolutionari "Koba"a fost salvat de Ohrana, care l-a bagat la puscarie unde si-a facut o reputatie de individ periculos, instigator la uciderea unor codetinuti (cf. Nicolas Tandler, "Staline" ed. Pardès, 2007, pag. 32). Ce ar mai fi trebuit sa stie votantii? Ca, departe de a fi fost un neinfricat luptator impotriva fascismului, Stalin a fost un admirator fara rezerve al lui Hitler.
Marele antifascist a fost atat de fascinat de otravita personalitate a Führerului incat i-a dat pe tava pe comunistii germani refugiati in URSS, perfect constient ca vor lua drumul, de multe ori fara intoarcere – ce ducea la Auschwitz. Cine nu crede s-o citeasca pe Margarete Buber-Neumann, sotia lui Heinz Neumann, fost lider al comunistilor germani (impuscat la Moscova in 1937 in cadrul "Marii Epurari"), bagata in lagar la Karaganda (Siberia) si data pe mana Gestapo-ului care a dus-o la Ravensbrück – cf. "Déportée en Sibérie", 1949 si "Déportée à Ravensbrück", 1988. si mai ales sa-l citeasca pe Thierry Wolton, "Rosul-Brun, raul secolului" – Fundatia Academia Civica, 2001, o prezentare exceptionala a relatiilor bolsevice-naziste care ne privesc direct fiindca de pe urma lor am ramas fara stravechile pamanturi romanesti ale Basarabiei, Bucovinei de nord si Hertei. Votantii pro-Stalin ar mai trebui sa stie ca vestea invaziei germane din 22 iunie 1941 l-a izbit pe Cel Mai Mare Strateg al Tuturor Timpurilor, cu taria unei maciuci, in moalele capului, desi spionajul sovietic il prevenise cu mult inainte. Cum, altfel, sa-i joace tocmai lui o astfel de festa monstruoasa? Lui care, cand Hitler o ordonat uciderea lui Ernst Röhm si a acolitilor acestuia din Batalioanele de asalt – SA ("Noaptea cutitelor lungi"), la 30 iunie 1934, a convocat imediat Biroul Politic pentru a-si arata aprobarea pentru masacru si admiratia pentru Cancelar. Este un moment crucial in evolutia gandirii lui Stalin ca autocrat, o spune celebrul transfug Walter Krivitki, ucis la New York de NKVD: "Prin epurarea aceasta sangeroasa, Hitler a mai crescut in stima lui Stalin (…) Demonstrase pentru prima data oamenilor Kremlinului ca stia cum sa tina puterea, ca era un dictator, nu numai cu numele ci si cu fapta. Daca Stalin ar fi avut mai inainte dubii asupra capacitatii lui Hitler de a domni ca un despot, de a zdrobi opozitia, de a-si afirma autoritatea, apoi acum dubiile sale fusesera spulberate. Incepand din aceasta data, Stalin a recunoscut in Hitler un stapan, un om capabil de a sfida lumea" (Krivitki – "J’étais un agent de Staline", citat de Th. Wolton, op. cit., p. 150). Atunci cum se explica invazia? Simplificand la extrem, ne-am putea imagina doi banditi care-si zambesc dragastos imbratisandu-se in timp ce fiecare incearca pe furis sa-si scoata cutitul din buzunar. Cine-l scoate mai repede il infige in spatele celuilalt. Niciunul nu e mai putin bandit decat celalalt. Impreuna ar fi format un cuplu admirabil, asa cum a recunoscut chiar Stalin, dupa razboi: "Alaturi de nemti am fi fost invincibili" (Th. Wolton, op. cit. p. 150). Ce i-a impiedicat sa stea alaturi? Probabil tentatia de a stapani singur, de a nu imparti dominarea lumii, la care ravnea fiecare. Nu se prea cunoaste faptul ca Tatucul Popoarelor, campionul pacii mondiale, demascatorul capitalismului putred atatator la razboi, intentiona sa declanseze, el, razboiul impotriva Germaniei si Romaniei ("aorta petroliera" a Wehrmacht-ului). O afirma un istoric militar avizat, Victor Suvarov (pseudonim), unul dintre inaltii responsabili ai GRV, serviciul de spionaj al Armatei Rosii, transfug in Anglia a devenit profesor universitar. Pe baza unor documente ultrasecrete din arhivele militare sovietice Suvarov a scris trei carti: "Spargatorul de gheata", "Ultima republica. De ce a pierdut Uniunea Sovietica al Doilea Razboi Mondial?" si "Ziua M. Cand a inceput al Doilea Razboi Mondial?" (toate traduse excelent de Radu Parpauta si aparute la editura Polirom, Iasi, in 1995, 1997, si respectiv, 1998). "Eu demonstrez ca Uniunea Sovietica este principalul vinovat si principalul instigator al celui de-al Doilea Razboi Mondial (…)", afirma Suvarov in "Spargatorul de gheata", iar in "Ziua «M»", fostul spion scrie: "La 19 august 1939, Stalin a inceput mobilizarea secreta a Armatei Rosii, dupa care al Doilea Razboi Mondial a devenit inevitabil. Inceperea mobilizarii secrete insemna practic intrarea in cel de-al Doilea Razboi Mondial. 19 august 1939 este ziua cand Stalin a inceput al Doilea Razboi Mondial. Mobilizarea secreta trebuia sa se incheie prin atacarea Germaniei si Romaniei, la 6 iulie 1941. Concomitent, in Uniunea Sovietica trebuia decretata Ziua «M», ziua cand mobilizarea se transforma, din secreta in deschisa, si devenea fatala. Mobilizarea secreta a fost orientata in sensul pregatirii agresiunii. Pentru apararea tarii nu s-a facut nimic. Mobilizarea secreta a fost atat de colosala incat nu s-a izbutit ascunderea existentei sale. Lui Hitler i-a ramas o singura sansa: sa se salveze printr-o lovitura preventiva. Hitler l-a preintampinat pe Stalin cu doua saptamani. Iata de ce Ziua «M» n-a mai venit." Stalin vroia extinderea comunismului la dimensiuni plantare. O tentativa de a-l implanta in Europa de Vest a fost declansarea razboiului civil din Spania. Tentativa esuata. In tot timpul, de la lovitura de stat bolsevica din 1917 si pana foarte tarziu, in post-stalinism, URSS a incercat sa ajunga la dominatie mondiala, recurgand chiar la razboi, ca in Afganistan, sau la amenintare nucleara (celebra afacere a rachetelor din Cuba). Dar, indiferent de modalitatile vizibile, a existat inca din 1918 o strategie invizibila: spionajul si subversiunea ajunsesera pe timpul lui Stalin la dimensiuni nemaiintalnite in istorie (sa ne amintim de spionajul atomic, de pilda). In activitatea secreta au fost cheltuite fonduri colosale, in timp ce popoarele Uniunii Sovietice traiau la limita subzistentei. Nici jefuirea nerusinata a tarilor-satelit (printre ele Romania, cu Sovrom-urile) nu a dus la cresterea nivelului de trai.
Toate acestea se impletesc armonios, spre binele omului sovietic, cu transformarea URSS intr-o imensa colonie penitenciara, concomitent cu umflarea monstruoasa a aparatului represiv. GULAG – termen infiorator, care nu se putea naste decat in statul stalinist si care, de fapt, este acronimul pentru Glavnoe Upravlenie Isprasitelno-trudovah Lagherei (Administratia Generala a Lagarelor de Munca) este un teritoriu imens, mai intins decat Europa, care nu ingloba numai Siberia ci si zone desertice din Asia Centrala sovietica. Milioane de oameni, rusi, nerusi, europeni si cetateni ai Imperiului Rosu, si-au lasat trupul in morminte fara cruce raspandite din Insulele Solovki pana in taigaua Extremului Orient si pana dincolo de Cercul Polar. Nu putem sa nu recunoastem contributia lui Vladimir Ilici si a lui Felix Edmundovici Dzerjinski la crearea acestui vast teritoriu al durerii – dar acesti mareti revolutionari au avut bunul simt de a se refugia repede in Istorie, lasandu-i neinfricatului Om de Otel – Stalin – misiunea de a construi imaginea a ceea ce ar fi fost omenirea daca proiectele lor umaniste s-ar fi indeplinit. E posibil ca votantii pro chestionati recent sa nu fi stiut aceste lucruri, mai ales daca istoria perioadei comuniste se preda in scolile Federatiei Ruse asa cum se preda perioada comunista in scolile romanesti. Dar e posibil, ca multi sa fi stiut caci prea numeroase au fost familiile lovite de mana lunga a CEKA, GPU, NKVD sau cum le-o mai fi zis acelor redutabile aparatoare ale cuceririlor revolutiei. Ca sa incheiem: poate ca electorii lui Stalin in competitia propusa de o televiziune moscovita au fost manati (vorba lui Baudelaire – "Papusi neroade, dracul ne misca si ne joaca") de amintirea importantei postbelice a URSS, poate de amintirea fastului parazilor din Piata Rosie – in fond, sunt inca in viata destui oameni in jur de 80 de ani care l-au apucat. Nu excludem insa posibilitatea unui avertisment mascat al Istoriei, adresat unei lumi care inca nu s-a dezvatat sa se joace cu Iadul.
Che Guevara sau stalinismul fanatic
In "Romania Libera" din 18.01.2007 a aparut, sub titlul "Tineretul PSD face propaganda marxista", o nota cu urmatorul cuprins: "Organizatia de Tineret PSD face propaganda marxista. Pe pagina de internet a TSD este postat un document intitulat «fenomenul El Che», care este o apologie a lui Che Guevara, intinsa pe vreo 60 de pagini, culminand cu un indemn la revolutie. TSD argumenteaza ca «elementele initiale ale utopiei comuniste nu au disparut din constiinta colectiva odata cu prabusirea socialismului real». Ele au ramas acolo, in adancuri, asteptand ocazia de a se transforma intr-o noua miscare de transpunere in practica a utopiei" (…) Mai mult chiar TSD-istii scriu ca "se inseala amarnic cei care cred ca ruinarea socialismului real inseamna si spulberarea comunismului din fiecare dintre noi." «Estul este un teren favorabil nasterii si propagarii guevarismului. Pe masura ce capitalismul se dezvolta, ingrasand oligarhia, mai multa ca sigur va creste o generatie de guevaristi», mai spune tineretul PSD. Este de presupus ca nici unul dintre membrii TSD nu era nascut in 1967, anul in care, la 9 octombrie, Che Guevara a fost ucis cu o rafala de pistol-mitraliera, in Bolivia, de catre sergentul Terán. Mai exact, a fost asasinat, neavand nici macar parte de un simulacru de proces cum au avut Ceausestii, chit ca acea inscenare n-a fost decat o ignorabila mascarada mirosind a rafuiala. Este, de asemenea, de presupus ca autorii textului s-au lasat dusi de tumultul vietii personajului, asa cum a infatisat-o propaganda comunista, de stralucirea aurei revolutionare a tanarului argentinian care visa sa aprinda flacara insurectiei in toata America Latina. De fapt, Che Guevara are doua fete. Una este "o imagine fabricata, gravata pentru eternitate de o fotografie pe care poti lipi orice semnificatie, mai ales cand nu i-ai citit textele. Imaginea aceasta vizeaza, inainte de orice, sa-i oculteze cuvintele. Ea a facut inconjurul lumii si a depasit cu mult cercurile revolutionare si visele unui tineret cu nostalgia cauzelor simple, juste si in aparenta indiscutabile. O gasesti in locurile cele mai neobisnuite. Impodobeste marcile cele mai sic, de pilda, Prada, si la fel maiourile suporterilor Olympique Marseille, pe cele ale fotbalistilor Thierry Henry si Diego Maradona, compatriot al lui Guevara si fierbinte partizan al lui Fidel Castro si Hugo Chavez. Figuri publice nicidecum destinate sa se intalneasca in jurul aceluiasi simbol (…) Pentru cei care au inlocuit lupta antiimperialista cu ideea, destul de apreciata, a anti-mondializarii si antiglobalizarii, el a ramas una dintre rarele embleme imaculate in momentul in care toate celelalte se prabusesc odata cu zidul Berlinului" (Jacobo Machover, "La Face Cachée du Che", Buchet/Chastel, 2007, pp. 11-12, trad. Al. M.). Ca zeul Janus, Che mai are o fata. Fata nevazuta si necunoscuta de admiratori, tesedisti sau nu. Fata personajului sinistru, criminal la propriu, care se declara "insetat de sange". Dupa cucerirea puterii de catre Castro, Che – care facuse studii de medicina, contestate de unii biografi – a indeplinit functii fara legatura cu arta lui Esculap: comandant de puscarie (La Cabaña, langa Havana, o fortareata enorma, construita de spanioli, pe timpul dominatiei coloniale) si guvernator al Bancii Nationale a Cubei! (Acelasi Jacobo Machover relateaza ca numirea s-a facut in urma unei intrebari puse intr-o adunare al carei scop era gasirea unui inlocuitor al guvernatorului anterior considerat anti-castrist: E vreun economist in sala? A raspuns afirmativ Che Guevara, numit pe loc. Mai tarziu a povestit, hohotind de ras, ca, de fapt, a inteles altfel intrebarea: E vreun comunist in sala? De ras, insa, nu este faptul ca peso, moneda nationala care echivala cu un dolar, in scurta vreme s-a devalorizat teribil). In timpul celor sapte luni cat a comandat inchisoarea, fiind totodata presedinte de tribunal revolutionar concomitent cu responsabilitatea de sef al Comisiei de Epurare, au fost executati circa 180 de detinuti. Instructiunile sale pentru membrii Comisiei erau: "Nu lungiti procesele. Suntem in revolutie. Nu folositi metode legale burgheze, probele sunt secundare. Trebuie sa actionam din convingere." La fel se exprimau Lenin, Dzerjinski si Visinski…
Daca Hrusciov s-a ilustrat prin gestul unic in analele ONU, de a se descalta si a bate cu pantoful in tribuna, Che a ramas in istoria Adunarii Generale a Natiunilor prin discursul din 11 decembrie 1964, replica la adresa criticilor adresate guvernului lui Castro de reprezentanti ai statelor latino-americane si ai SUA: "Am impuscat, impuscam si vom continua sa impuscam atata timp cat o sa trebuiasca" a declarat el in fata delegatiilor intregii lumi. Faptul l-a deranjat teribil pe Castro insusi, constient de reactiile absolut previzibile la asemenea afirmatii. Mai ales ca trimisul sau spunea adevarul. (Discursul lui Castro este publicat chiar in scrierile sale – Ecrits II. Oeuvres révolutionnaires, Paris, Fr. Maspero, 1968, p. 235). De altfel, foarte curand a cazut in dizgratie si a parasit Cuba, angajandu-se in aventura sangeroasa care avea sa-l duca la moarte.
Che Guevara a fost un stalinist fanatic. Imediat dupa moartea idolului sau, tanarul i-a scris unei matusi: "Am jurat, in fata unui portret al batranului si regretatului nostru tovaras Stalin, ca nu voi mai avea odihna pana nu vad aceste caracatite capitaliste exterminate". A mers cu adoratia pana la a semna o alta scrisoare "Stalin II"! Ciudata, totusi, afinitatea pentru Marele Mustacios caci temperamental Che semana mai degraba cu impetuosul Trotki. Inca de la revolutia lui Castro (pe care il cunoscuse in 1955, in Mexic) Guevara se arata a fi ceea ce va ramane toata viata: un sovietofil dur. Adoratorii lui, tesedisti si netesedisti, ar trebui sa stie ca revolutionarul cu bereta a infiintat primul lagar de concentrare – de fapt, de exterminare – din Cuba (1960 in peninsula Guanaha), "ctitorie" in raport cu care faptul ca si-a botezat fiul Vladimir, in cinstea lui Lenin, ramane desigur, un fleac. "Dornic sa exporte revolutia in versiune cubana, el propaga razboiul de gherila in lume, dupa lozinca sa: «Sa cream unul, doua… numeroase Vietnamuri!»" (cf. "Le Livre noir du communisme – Crimes, terreur, répression", coordonator Stephane Courtois, ed. Robert Laffont, Paris, 1997, p. 712). Sub regimul Castro, sprijinit din rasputeri de Che, detinutii erau cea mai numeroasa forta de munca a insulei comunizate. In tot timpul vietii sale revolutionare, Che Guevara a fost obsedat de "constructia omului nou" – a se citi a robotului care nu vede si nu gandeste decat cum, cat si ce ii ingaduie partidul. Avem, spuneam, serioase indoieli in privinta cunoasterii "modelului Che", asa cum l-au priceput autorii site-ului TSD. si asupra aderentei in deplina constiinta de cauza la un asemenea model. Iar daca, tot vorbim de oligarhi, generati de capitalism ("de cumetrie", cum a spus un clasic in viata) n-ar trebui ca tinerii guevaristi frenetici sa arunce o privire in fisele de avere ale seniorilor din partid?
