In contextul unei crize generalizate care trimite – nu doar din perspectiva economica si sociala, ci si politica – la perioada interbelica, subiectele sensibile trebuie tratate cu precautie. In astfel de imprejurari, cuvinte altadata neutre sau nevinovate devin arme redutabile. Iar acum, cand iluzia ideologica potrivit careia istoria e lineara si nerepetitiva a suferit, ca in ultima vreme, o serioasa corectie, demonii trecutului par mai reali decat oricand. Or, daca presedintele tarii, gatuit de emotie, si-a amintit, invitat fiind la Radio Romania, in emisiunea "Sfertul Academic" a lui Paul Grigoriu, ca la acest post de radio s-a auzit ordinul "Romani, va ordon treceti Prutul!", a neglijat cu siguranta faptul ca atinge un subiect fierbinte. Furat de sentimentalism, a neglijat contextul national si international zbuciumat in care face o astfel de afirmatie.
Altfel, e greu de crezut ca presedintele Traian Basescu nu a stiut ca maresalul Antonescu, autorul celebrei fraze, e (cel putin oficial) criminal de razboi si ca tema prezentei armatei romane in Basarabia, dar mai ales in Transnistria, in timpul celui de-al doilea razboi mondial e una cel putin controversata. Sa fi uitat, intre timp, presedintele emotia puternica pe care o resimtea acum cativa ani cand vizita Muzeul Holocaustului din Washington si constata efectele Holocaustului in Transnistria?
Oricum, intamplarea ca presedintele, furat de o efuziune patriotica, a ajuns sa il aminteasca, fie si indirect, pe Antonescu, dar nu a spus nici un cuvant despre devastarea Cimitirului Evreiesc din Bucuresti cu doar cateva zile mai inainte nu poate trece neobservata. Chiar daca sugestia de a aminti fraza lui Antonescu din 22 iunie 1941 in contextul sarbatoririi celor 80 de ani ai Radioului national a venit din partea unor consilieri pentru care personalitatea lui Antonescu nu e chiar atat de controversata, reactia presedintelui tot surprinde.
Iruperea emotivitatii, inclusiv a celei cu amprenta patriotica, in spatiul public nu e doar un semn al timpului, nu e o simpla amprenta de personalitate sau o pata de culoare, ci si o tactica. Atunci cand intra insa sub incidenta nationalismului, fie el incidental sau tactic, devine, in proximitatea neopopulismelor contemporane, un factor de risc in campania electorala, pe care apoi criza economica poate sa-l amplifice.
Daca acum patru ani – chiar in noiembrie 2004 – Comisia Wiesel (Comisia Internationala privind Holocaustul din Romania) publica un raport care restabilea adevarul referitor la responsabilitatile politice in privinta Holocaustului romanesc, combaterea extremismului, cu precadere a antisemitismului, a ramas inca precara. Eforturile facute au fost marginale, iar introducerea disciplinei optionale privind studierea Holocaustului e mai degraba o raritate. Incet, lucrurile au fost uitate.
Un exemplu: daca pana prin 2005-2006 pe site-ul Presedintiei exista inca un capitol referitor la Raportul Wiesel, dupa aceea, poate din cauza reorganizarii informatiilor, acesta a disparut. Acum, pe site-ul Presedintiei veti gasi referinte la tot felul de comisii prezidentiale, dar nici una despre Comisia Wiesel, care a functionat totusi sub patronajul acestei institutii.
Or, Comisia Wiesel ajunsese la concluzia ca, in cursul celui de-al doilea razboi mondial, si in Romania a avut loc Holocaustul, iar responsabilitatile autoritatilor romane ale vremii, si in special a lui Ion Antonescu, fusesera stabilite. Poate daca aceasta informatie ar fi fost nu doar accesibila, ci si interiorizata, tema "razboiului sfant" nu ar fi devenit o referinta, fie si involuntara, in discursul politic romanesc actual.
