DNA este o instituţie de execuţie, nu de legiferare. Aici ipocrizia este maximă. Nu are prevederi constituţionale, chiar dacă strada îi dă puteri sporite. Activitatea DNA nu va fi blocată nicio secundă dacă preşedintele Iohannis va rămâne în limitele mandatului. Solicitarea şefului DNA poate fi asemuită pretenţiilor vulpii de a fi regina pădurii. Nu se poate, nici măcar în poveste, darămite în realitate. Procurorul Nistor nu poate spune că nu ştie legea. A cerut abrogarea ordonanţei doar pentru că, în 45 de zile de la emiterea OUG, îşi va pierde postul obţinut prin delegare. Ghinion. Ar spune locatarul.
Călin Nistor, dacă e să rămână în limita prevederilor legale, ştie că nu va rămâne fără procurori adjuncţi. Dar el sună goarna doar pentru rezistenţi, nu pentru instituţie. Noua OUG oferă soluţii. Doar că teama că rămâne neşef – după ce ministrul Justiţiei va propune un nume nou preşedintelui Iohannis – este foarte mare. Şi de aici toată ideosincrazia, de parcă s-a născut pe fotoliul respectiv.
Boala procurorilor este contagioasă. Deşi au salariile cele mai mari din domeniul public, ei continuă să se creadă superoameni, cu puteri magice şi forţă paraditoare. Nu vor să dea socoteală nimănui. Au devenit o supra-constituţională. Înzestrată cu puteri peste măsură, unitatea devine parastatală. Deosebit de periculoasă şi de toxică. Când ai un corp malign, chirurgii te sfătuiesc să alegi – nu-i aşa? – extirparea sa.
E greu de înţeles de ce nimeni nu-i pune la punct pe protestatarii din Parchete. Dacă ofiţerii din Armată ar fi făcut la fel, li se aplicau sancţiunile legii. În cazul procurorilor, deşi legea le interzice astfel de manifestări, nimeni nu intervine. Libertăţile lor sunt peste măsură. Faptul că-şi permit e pentru că au o susţinere din umbră. Umbra nu poate fi altcineva decât un serviciu de informaţii.
Nistor ştie că va pierde postul de şef DNA chiar şi în cazul în care Iohannis nu respectă legea şi nu numeşte noul procuror-şef al DNA. Mandatul lui Nistor încetează oricum după 45 de zile de la intrarea în vigoare a OUG 7. Şi de aici toată armura de luptă a crocantului băţ băgat prin gard.
Nistor vorbeşte despre sfârşitul DNA de parcă lumea se încheie în cazul în care cade un plop. Mare brânză. Creşte altul şi mai semeţ. DNA – singura instituţie de represiune politică din Europa – nu se va bloca pentru că după 45 de zile funcţia de procuror-şef DNA va fi preluată automat de procurorul propus de ministrul Justiţiei, prin publicarea deciziei în Monitorul Oficial. Aici e tot stresul. Poate să înflorească ficusul, să se reverse marea, să urle tulumbele străzii, Iohannis nu va putea bloca activitatea acestei instituţii prin refuzul de a lua o decizie, de a promulga, în cazul legilor, ori de a numi noul procuror-şef al DNA. Pus politic. Da, ca la Bruxelles. Lecţia predată e însuşită de Executivul de la Bucureşti.
Tudorel Toader a mutat ca la şah. Dacă adversarul de la masă a jucat cu negrele, asta nu e vina celui care a mutat în câmpul advers şi a luat regina. Asta e competiţia. Pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti, zice o vorbă neaoşă. Greşeala maximă a celor care numesc oameni în funcţiile de coordonare a DNA şi DIICOT e că sunt prea naivi. E o simplă părere de om din public. Din a doua zi de la numire, aceştia îmbracă haina unităţii, săpând la eşafodul celor care i-au numit. E un deficit de etică, dar o cutumă a sistemului impune devertebrarea. Adică deschiloţarea la ordinul venit pe căile informale.
Nistor, Lazăr, şeful de la DIICOT au fost uneltele sistemului. Oricare va fi propus la cufărul de dosare va lua chipul şi asemănarea celor duşi. E prea impregnată clădirea cu nărav şi prea sunt lesele teleghidate, doar că politicienilor de la Bucureşti le e frică să desfiinţeze instituţiile de răstignit cariere de frica unui Bruxelles înţepenit în context. Chiar nu se prind că după alegerile din mai altfel va arăta Parlamentul European la chip?
Singura soluţie la zi ar fi desfiinţarea instituţiilor şi crearea unora noi. Orice unitate de represiune a avut un mandat limitat. Cu cât se prelungeşte existenţa ei, cu atât mai mare va fi teroarea.
Îmi amintesc că la Bruxelles, în urmă cu vreo 20 de ani, se vorbea despre lupta anticorupţie din Italia. La PPE, prin 1998, a apărut un june prim, cu ciocate şi ciorapi de mătase. Puţea a colonie ca un tripou. Aveam să aflu că era novatorul. Omul schimbării. Impus de americani. Pe numele său laic Silvio Berlusconi. Cum a câştigat puterea, s-a repezit să desfiinţeze toate instituţiile represiunii şi a modificat codurile penale, astfel încât el să nu mai fie afectat. Cine îşi mai aminteşte de protestele câtorva grupuri de contestatari? La Bruxelles nimeni n-a zis pâs. Toţi s-au pozat cu infantele post-Mani Pulite. Şi totul nu fost decât o răsucire de funcţii. Au plecat răii politicii tradiţionale şi a venit bunul samaritean, care s-a lăsat liber la porţi. Să nu mai vorbim despre trecutul său malefic. Uşor şantajabil, a devenit unealta perfectă a coloniştilor. Ce s-a ales din Italia? O ţară stoarsă de resurse, dar cu un parfumat cu top modeluri la braţ, în chip de Noua înfăţişare a omului politic. Decât noul de tip infante internaţionalist, mai bine suveranaţionistul de modă veche.
Experimentele în politică au dat prea des rateuri. Macron rămâne o piesă de insectar ideologic. În folderul cine face ca el, ca el să păţească va fi erou. Un fel de Terente pe invers. Adică un cadavru viu îmbrăcat în vestă galbenă, precum un pahonţ căzut în şanţul de instrucţie. Nu poţi cere unui embrion să devină compus uman. E peste logica firii.
