Portul Giurgiulești este unicul din Republica Moldova accesibil pentru navele maritime
Biroul de Promovare Comercial-Economică din cadrul Ambasadei României în Republica Moldova a transmis că Portul Internațional Liber Giurgiulești (PILG) este un nod logistic de importanță strategică, unicul din Republica Moldova accesibil pentru navele maritime, situat la km 133,8 al fluviului Dunărea, în sudul țării, la granița dintre România și Ucraina. Portul permite acostarea navelor fluviale și a navelor maritime cu pescaj de până la 7 m și, respectiv, cu o capacitate de până la 10.000 tone.
Guvernul va constitui o echipă pentru inițierea negocierilor cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) în vederea achiziționării de către statul român, prin intermediul Companiei Naționale ”Administrația Porturilor Maritime” S.A. Constanța, a acțiunilor integrale deținute, prin Danube Logistics SRL, de către BERD la Portul Internațional Liber Giurgiulești din Republica Moldova, conform actelor analizate de Profit.ro.
În urmă cu un an, premierul Marcel Ciolacu anunța că România ar putea cumpăra Portul Giurgiulești din Republica Moldova: ”Trebuie să realizăm că Portul Constanța este strategic în momentul de față. Nu știu ce se va întâmpla cu Odesa. Mai există un port mai mic în Republica Moldova, Giurgiulești, și deja, prin ministrul Transporturilor, România și-a arătat interesul către BERD, pentru că acționarul majoritar la Giurgiulești este BERD, de a-l cumpăra statul român și de a-l dezvolta”, declara premierul Ciolacu.
România este cel mai important partener comercial pentru Republica Moldova. Portul Constanța este un hub principal, iar Giurgiulești este un port satelit. Există livrări constante de combustibil și cărbune din Constanța, livrări de materiale de construcții și, în special, de agregate din România către Giurgiulești. Alte țări importante sunt Turcia pentru combustibil și Georgia pentru îngrășăminte.
În prima jumătate a anului trecut, volumul mărfurilor transbordate în port a depășit un milion de tone.