Ministerul a menționat că invitarea corpului diplomatic să se vaccineze împotriva coronavirusului este o practică obișnuită în multe state. Oferind diplomaților străini posibilitatea de a fi vaccinați, oficialii de la Moscova spun că Federația Rusă își îndeplinește obligațiile care decurg din tratatele internaționale, și îndeosebi respectă prevederile Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961 în ceea ce privește asigurarea condițiilor necesare pentru îndeplinirea misiunilor diplomatice.
Serviciul diplomatic a menționat, de asemenea, că vaccinarea angajaților misiunilor diplomatice rusești în străinătate și a membrilor familiilor acestora se bazează pe principiul voluntarității și păstrării dreptului de a alege o vaccinare alternativă.
De asemenea, aceștia au atras atenția asupra posibilității de a administra un vaccin rusesc unui anumit stat sau de a utiliza medicamente locale, precum și despre disponibilitatea infrastructurii medicale necesare în instituțiile străine. În plus, pentru angajații misiunilor diplomatice ruse care doresc să se vaccineze pe teritoriul Federației Ruse, o astfel de oportunitate este oferită în perioada de vacanță sau în timpul călătoriilor de afaceri.
Ministerul rus de Externe nu a uitat să își însoțească invitația adresată diplomaților străini cu asigurarea că, în acest moment, vaccinul Sputnik V a primit permisiunea de a fi utilizat în mai mult de 25 de țări ale lumii.