5.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSocialMinistrul Agriculturii: România este asigurată în privința securității alimentare, în ciuda secetei

Ministrul Agriculturii: România este asigurată în privința securității alimentare, în ciuda secetei

România este asigurată în ceea ce privește securitatea alimentară, în ciuda condițiilor secetoase din acest an, a declarat marți ministrul Agriculturii, Florin Barbu, într-o conferință de presă.

„Vreau să vă spun că din punct de vedere al securităţii alimentare, România este asigurată. De ce spun acest lucru? Pentru că şi anul acesta, chiar dacă a fost secetos la culturile de toamnă, am realizat o producţie cu aproape 1,7 milioane tone la grâu mai mult ca în anul 2023”, a spus Barbu.

Ministrul a exprimat optimism și pentru producția de porumb, menționând că, având aproape 890.000 – 900.000 de hectare irigate, cu o medie estimată de 12-14 tone pe hectar, se așteaptă o recoltă semnificativă.

România are suficiente resurse, dă asigurări ministrul Barbu.

„Din cele 2,7 milioane de hectare însămânţate cu porumb, numai din sistemul de irigat faci undeva între 10 şi 11 milioane de tone. Deci, din punct de vedere al consumului intern, dacă vorbim şi de zootehnie, dar şi de export, România are cantităţile necesare astfel încât să acoperim aceste lucruri”, a adăugat Barbu.

Totodată, Barbu a subliniat necesitatea unor măsuri urgente din partea Ministerului Agriculturii, având în vedere că peste două milioane de hectare au fost afectate de schimbările climatice și secetă.

„Singura soluţie prin care fermierii vor putea să continue această activitate şi vor putea să însămânţeze anul agricol următor este să venim cu partea economică şi cu sprijin pentru a diminua pierderile pe care le-au avut. Bineînţeles, trebuie să aibă resursele financiare astfel încât să poată însămânţa culturile de toamnă”, a concluzionat ministrul.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Elon Musk, un alt câștigător al alegerilor din SUA. A stabilit un nou record de avere

Averea netă a lui Elon Musk a ajuns la un maxim istoric de 347,8 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index, pe fondul creșterii...

Alertă de avalanșe pe Valea Prahovei: Salvamontiștii avertizează asupra riscurilor

Salvamontiștii din Prahova atrag atenția asupra riscului ridicat de avalanșe în zona montană, ca urmare a ninsorilor abundente din ultimele zile și a vântului...

Bosch anunță concedieri masive: 5.500 de posturi vor fi eliminate la nivel global

Bosch, unul dintre cei mai mari furnizori pentru industria auto europeană, a dezvăluit planuri de reducere a 5.500 de locuri de muncă la nivel...
Ultima oră
Pe aceeași temă