4.8 C
București
vineri, 18 octombrie 2024
AcasăSpecialAcoperisul unui sediu al "Electrica" a fost distrus de flacari

Acoperisul unui sediu al „Electrica” a fost distrus de flacari

Ovidiu Hategan
Acoperisul uneia dintre cladirile din Alba Iulia in care functioneaza Filiala „Electrica” si sediul Agentiei de Intretineri si Servicii Energetice a fost distrus de flacari, ieri, chiar in ziua in care urma sa se faca receptia pentru lucrarile de renovare a imobilului. „Am simtit dintr-o data fum si am vazut pe geam. Apoi a venit un baiat de la casierie si ne-a anuntat ca e incendiu. Dupa aceea i-am avertizat si pe ceilalti”, a spus o angajata a societatii, care are biroul la etajul intai al cladirii.
Pompierii au fost avertizati in jurul orei 11.30 si au intervenit cu patru autospeciale. Stingerea incendiului a fost ingreunata de faptul ca focul s-a extins de la acoperisul cu structura din lemn la izolatia din bitum si chiar la un copac din apropiere. Din cauza caldurii, tiglele au inceput sa pocneasca, iar un fum inecacios a cuprins toata zona.
Echipele de interventie au muncit mai multe ore pentru a stinge definitiv flacarile. Pompierii au fost nevoiti sa se urce pe acoperis si sa decoperteze izolatia, acolo unde ea nu a ars in intregime. Extinderea flacarilor la etajele inferioare a fost oprita, insa culoarele si birourile erau pline de apa, ceea ce a paralizat activitatea celor doua firme. Deocamdata, valoarea pagubelor nu este cunoscuta.
Directorul „Electrica”, Ioan Perju, a declarat ca imobilul, impartit intre societatea pe care o conduce (ce detine 70 la suta) si Agentia de Intretineri si Servicii Energetice (cu 30 la suta), a fost recent renovat. Se pare ca incendiul a izbucnit din cauza lucrarilor care se faceau in partea de sus a cladirii.
Directorul Agentiei de Intretineri si Servicii Energetice, Dumitru Udrea, a confirmat ca o echipa a unei firme din Alba Iulia a incercat taierea unei conducte pluviale in partea de cladire detinuta de societatea pe care o conduce, operatiune pentru care ar fi folosit flacara oxiacetilenica. Acesta a adaugat ca tot ieri era programata receptia lucrarilor de renovare la partea de imobil apartinand Agentiei.
Nimeni nu a putut preciza, insa, daca acoperisul sau lucrarile efectuate de firma respectiva erau asigurate.

Cele mai citite

Metamorfoza Parcului Grozăvești va costa 24 de milioane de lei

Cele trei hectare de teren vor fi transformate într-o “oază de verdeață”, promit autorităților Terenul va fi refăcut complet, cu spații verzi, terenuri de joacă...

Cazinoul din Constanța întredeschide ușa, după 4 ani de reabilitare

Toate elementele decorative vor arăta la fel ca acum 100 de ani, spun constructorii, pentru că sunt refăcute după modelul original. Deși la începutul anului,...

Netanyahu spune că pacea este mai aproape după uciderea lui Yahya Sinwar, liderul Hamas

Moartea liderului mişcării palestiniene Hamas, Yahya Sinwar, oferă şansa păcii în Orientul Mijlociu, a declarat joi seară premierul israelian Benjamin Netanyahu, potrivit Pro Tv. El...
Ultima oră
Pe aceeași temă