Banca Centrală Europeană (BCE) și Banca Națională a României (BNR) au reînnoit recent acordul-cadru pentru furnizarea de lichiditate în euro, utilizând o linie repo, notează ZF.
Conform acestui acord, BNR are posibilitatea de a împrumuta până la 4,5 miliarde de euro de la BCE. Linia repo va fi disponibilă pentru utilizare până la 31 ianuarie 2025, cu posibilitatea de prelungire a acordului, dacă va fi necesar.
“Liniile de lichiditate au ca scop prevenirea tensiunilor de finanţare pe pieţele internaţionale şi a unor efecte nedorite asupra stabilităţii pieţelor financiare”, au transmis oficialii BNR, potrivit Ziarului Financiar.
BCE oferă lichidități în schimbul unor garanții
În cadrul unei linii repo, BCE oferă lichiditate în euro către o bancă centrală străină în schimbul unor garanții adecvate.
Această măsură este destinată să răspundă eventualelor cereri mari de monedă europeană care ar putea apărea pe parcurs.