17.7 C
București
miercuri, 18 septembrie 2024
AcasăPoliticăSportul schimbă agenda politică

Sportul schimbă agenda politică

Finala de la sol de la Jocurile Olimpice a fost marcată luni de o controversă, care a depășit lumea sporturilor și a intrat pe agenda politică. Astfel, premierul Marcel Ciolacu a anunţat, marţi, că nu va participa la ceremonia de închidere a Olimpiadei de la Paris.

Situaţia de la gimnastică a fost calificată de Marcel Ciolacu drept „scandaloasă”, deoarece sportivele României au fost tratate „într-un mod absolut dezonorant”. 

Gimnasta româncă Ana Maria Bărbosu a încheiat pe locul 4 cu 13.700, deși fusese declarată câștigătoare a medaliei de bronz. Însă după un minut, arbitrii au acceptat contestația făcută de americanca Jordan Chiles care a trecut apoi pe locul 3.  Gimnasta Sabrina Maneca-Voinea a făcut şi ea contestaţie pentru nota primită (13,700), care a clasat-o pe locul 5, dar aceasta a fost respinsă.

Premierul Marcel Ciolacu s-a arătat extrem de nemulțumit și spune că ”nu am putut să îi privesc lacrimile și să accept cu seninătate că așa ceva este perfect normal!”.

„Am decis să nu particip la ceremonia de închidere a Olimpiadei de la Paris, după situaţia scandaloasă de la gimnastică, unde sportivele noastre au fost tratate într-un mod absolut dezonorant. Să retragi o medalie obţinută pe muncă cinstită pe baza unei contestaţii, pe care nici antrenorii şi nici tehnicienii de top nu o înţeleg, este total inacceptabil! Este inadmisibil ca, într-o competiţie de asemenea anvergură, care promovează valori precum respectul, înţelegerea şi excelenţa, o copilă care îşi câştigase onest medalia să fie privată cu brutalitate de un rezultatul muncii sale de patru ani! Eu nu am putut să îi privesc lacrimile şi să accept cu seninătate că aşa ceva este perfect normal!”,

a scris Ciolacu, marţi, pe Facebook.

Potrivit prim-ministrului, „faptul că sute de milioane de telespectatori din întreaga lume au rămas, ca şi noi, românii, efectiv şocaţi de această scenă teribilă, arată că undeva în sistemul de organizare a acestei competiţii ceva este în neregulă”.

„Îmi amintesc foarte bine cum, în comunism, ruşii ne furau la Olimpiade, iar noi încercam să ne certăm cu ei fără a avea mari şanse de câştig. Eu nu vreau să mă cert astăzi cu nimeni, ci doar aleg să protestez prin gestul meu faţă de o nedreptate flagrantă la adresa unor românce care şi-au probat din plin valoarea! Sabrina şi Ana Maria, aveţi alături o întreagă naţiune pentru care munca şi lacrimile voastre sunt mai de preţ decât orice medalie, indiferent din ce metal preţios ar fi! Şi vă asigur că statul român vă va trata, inclusiv în ceea ce priveşte premiile, ca pe nişte medaliate olimpice. Pentru că asta sunteţi pentru noi toţi!”, a transmis şeful Guvernului.

Federația de Gimnastică va depune plângere la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.

Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic Sportiv Român, a anunțat că Federația de Gimnastică va depune plângere la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.

„E destul de neplăcut ce s-a întâmplat acolo pentru că, până să ajungem la detaliile tehnice pe care eu nu le pot discuta pentru că nu sunt specialist în gimnastică dar, de ieri și până astăzi, s-au adus tot felul de argumente care stau clar în favoarea Sabrinei Voinea și a notei pe care trebuia să o primească. Este neplăcut și asta am putut auzi înainte de toate aceste păreri chiar acolo la fața locului, întreaga sală nu a fost de acord cu nota obținută de Sabrina, după aceea cu faptul că sportiva din SUA a fost notată cum a fost notată și s-a revenit după aia asupra notei și astfel noi am fost nedreptățiți de această decizie și astfel am pierdut o medalie”,

a declarat Mihai Covaliu.

El a mai spus că „furt” este un cuvânt mult prea dur, dar faptul că echipa Sabrinei a depus o contestație care nu a fost acceptată, iar echipa SUA a depus o contestație și a fost aprobată, ridică câteva semne de întrebare.

„Noi am trimis aseară o scrisoare către Federația Internațională de Gimnastică, am primit răspuns astăzi că a ajuns și a fost primită. Federația Română de Gimnastică face demersurile regulamentare și potrivite către Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Federația Română de Gimnastică va contesta această decizie la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Noi ne ne batem pentru drepturile Sabrinei și pentru ca nota care trebuia să o primească să fie cea corectă. Acum, să vedem cum evoluează lucrurile,”

a adăugat Mihai Covaliu.  

Marea sportivă Nadia Comăneci, aflată la Paris, s-a interesat după finală la șefa arbitrelor de situația creată și de ce a fost scăzută nota. Nadia a postat marți o filmare în care este încadrat momentul exact aflat în discuție din execuția la sol a sportivei din România. Nadia are un comentariu scurt:

”Eu nu văd călcâiul atingând solul. Voi vedeți?”.

Nadia Comăneci

România a încheiat, luni, participarea în competiţiile de gimnastică artistică de la Jocurile Olimpice fără medalie.

Adelina Toader
Adelina Toader
Adelina este Redactorul Șef al Ziarului România Liberă din iunie 2021. Adelina are o experiență de peste 8 ani în presa scrisă. Și-a început cariera jurnalistică în grupul de presă Bursa avansând de la poziția de redactor până la cea de Managing Editor. Adelina a scris atât pe domeniul economic, cât și politic- extern. În ultimii ani, Adelina a realizat interviuri cu miniștrii, ambasadori precum și cu antreprenori din diferite domenii.
Cele mai citite

Ce știm despre noua echipă de conducere a Uniunii Europene dezvăluită de Ursula von der Leyen

Portofolii economice cheie pentru Franța, Spania și Italia, în timp ce securitatea și apărarea capătă o importanță sporită în contextul războiului din Ucraina. După săptămâni...

Jacks or Better: magia pokerului video la Don Ro

Un joc tot mai des practicat este pokerul. Între prieteni sau la masă cu profesioniști, pokerul rămâne un joc fascinant. Platforma Don Ro nu oferă exclusivitate...

Recviem în Klaus bemol – Academia Catavencu

La Cotroceni a avut loc recent ceremonia de decorare a sportivilor români. Președintele României, domnul Klaus Werner Johannis, i-a felicitat și le-a spus...
Ultima oră
Pe aceeași temă