”Comitetul director a decis nominalizarea lui Zinedine Zidane ca antrenor al echipei Real Madrid cu efect imediat, pentru perioada de final a acestui sezon şi pentru următoarele trei, până în iunie 2022”, se precizează într-un comunicat al clubului, menţionându-se că luni seara se va organiza o conferinţă de presă pe stadionul Santiago Bernabeu.
Tehnicianul francez revine astfel la echipa din capitala Spaniei la nouă luni după ce plecase prin demisie.
Real Madrid, locul 3 în La Liga, a pierdut într-un interval de şapte zile toate opţiunile la titlurile din acest sezon, cupă, campionat şi Liga Campionilor.
Zidane, 46 de ani, va fi al treilea antrenor al madrilenilor din acest sezon, după Julen Lopetegui, demis în octombrie, şi Santiago Solari.
În primul său mandat ca antrenor la Real Madrid (ianuarie 2016- mai 2018), Zidane a cucerit 9 trofee, printre care Liga Campionilor (3), Cupa Mondială a cluburilor (2), Supercupa UEFA (2) şi un titlu naţional.