Demisia Elenei Udrea, telefonul dat de premier procurorului general referitor la cazul Patriciu, recunoasterea presedintelui ca a mintit in interviul din „Romania libera” atunci cand a spus ca nu stia de acest telefon (razand cu subinteles, ce-i drept), acuzatiile Rompetrol privind scurgerea de documente confidentiale de la Parchetul General sunt doar episoadele unui razboi dur intre palatele Cotroceni si Victoria, pe fondul inflamat al dezastrului din Justitie si al presiunilor oficialilor europeni de a prinde macar vreun crocodil in plasa anticoruptie, daca de rechini nu s-a prea atins nimeni.
Presedintele a vrut alegeri anticipate, premierul a renuntat la demisie, influentat mai mult sau mai putin de grupurile de interese din jurul sau, liberalii pierd teren si strang randurile in jurul presedintelui Tariceanu, simtind ca Stolojan, fostul lor presedinte, trecut cu arme si bagaje in curtea Cotrocenilor, isi face incalzirea pe margine, asa ca razboiul era inevitabil. Pe parcurs, marile prioritati legate de integrarea europeana au trecut in plan secund fata de dorinta de schimbare cu orice pret a presedintilor celor doua Camere, taberele se reasaza, se fac si se desfac aliante, important e ce ramane. Reformele la sange au pretul lor, produc asemenea convulsii violente, dar esential este sa aiba succes. Or, deocamdata, raportul Transparency International nu constata nici un progres in lupta anticoruptie, iar Raportul de tara consemneaza victorii importante, dar si neajunsuri grave, pastrand un ton mai degraba sobru decat optimist. Inca nu putem spune daca actualele batalii se inscriu in acea ofensiva anticoruptie serioasa, sau daca ele fac parte doar dintr-un razboi pentru putere. Observam doar ca anumite chestiuni sensibile incep sa se lamureasca. Daca in urma cu cativa ani a da telefoane diriguitorilor Justitiei era ceva „normal”, iata, acum se discuta foarte serios despre limitele legale si constitutionale ale contactului dintre sefii institutiilor fundamentale ale statului. Dar, ca in orice confruntare, cand doi se bat, al treilea castiga. Daca pana acum procurorul general si unii membri ai CSM erau sub tirul acuzatiilor privind dezastrul din Justitie, pe care l-au gestionat in parte, acum au ajuns ei un fel de „arbitri” ai scandalului dintre palate. O alta ciudatenie este concentrarea exclusiva asupra dosarului Rompetrol, in timp ce altele, poate la fel de grele, bat pasul pe loc. Fireste, de undeva trebuie sa se inceapa si fiecare asemenea caz trebuie tratat cu toata seriozitatea, dar nu putem sa nu observam ca tunurile s-au pus pe apropiatul premierului, pe „grupul de influenta”, poate tocmai pentru a-i forta demisia si a-l impinge pe Stolojan in locul sau. Nu se stie cat de inspirata ar fi miscarea. Stolojan are si el destule nebuloase in trecut si ar fi total teleghidat de la Cotroceni, in timp ce Tariceanu, dincolo de toate aceste scandaluri, si-a luat atributiile in serios. Daca se va dovedi vinovat de ingerinte in actul de justitie, va trebui sa-si dea demisia. Romania, insa, are cu totul alte prioritati decat acest razboi la baioneta intre palate. Uniunea Europeana nu este interesata decat de progresele reale in eliminarea steguletelor rosii, nu de batalii aberant escaladate pentru suprematie pe scena politica.
Din experienta guvernarii CDR, stim ca aceia care au fost mai tari in declaratii belicoase au avut viitor politic, in timp ce taranistii, care si-au asumat si esecurile partenerilor, au disparut de pe scena politica. E timpul ca asemenea calcule politicianiste sa inceteze si alesii natiunii sa se concentreze exclusiv asupra prioritatilor reale ale Romaniei. Sa fie intalnirea de ieri dintre presedinte si premier un prim pas in acest sens?
