Cele mai afectate zone vor fi Banatul, Oltenia, Muntenia şi parţial Dobrogea
Luna august vine cu temperaturi africane. Zonele afectate vor fi Banatul, Oltenia, Muntenia şi, parţial, Dobrogea, dar nu este exclus ca valul de căldură să afecteze şi estul ţării. Din nou, vom avea deficit de precipitații.
În august, cele mai ridicate valori vor fi în prima jumătate a lunii, când termometrele vor urca până la 39 de grade Celsius, anunță meteorologii.
„Revenim la ceea ce înseamnă fenomenul de caniculă. A fost o săptămână uşor mai suportabilă. Ceea ce urmează însă, cu debutul lunii august, deja vorbim din nou de temperaturi de 37-38, posibil, în sudul extrem, 39 de grade Celsius în Banat, Oltenia, Muntenia şi aproape toată Dobrogea, dar nu excludem nici estul ţării”, a afirmat directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Elena Mateescu, pentru Antena 3. Directorul ANM a mai precizat că luna august va debuta cu temperaturi de peste 35 de grade şi nu este exclus „un val de căldură persistent”. „Cred că ar trebui să luăm în considerare durata numărului de zile consecutive, deja să experimentăm un nou val de căldură persistent, de durată, nu excludem să avem din nou mai multe zile consecutive în care, în partea de sud, sud-vest şi vest a ţării să vorbim de 36-37-38 de grade Celsius”, a adăugat Elena Mateescu. Ea a mai menţionat că va exista din nou deficit de precipitaţii, în această ultimă lună a verii.