0.1 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSpecialAutoritatile doljene se cearta ca nu mai pleaca Dunarea

Autoritatile doljene se cearta ca nu mai pleaca Dunarea

Apele acumulate in sudul Doljului in bazinele fostelor mari lacuri nu se mai retrag in Dunare. Zeci de mii de hectare se afla in continuare sub apele Dunarii, fapt ce a starnit un adevarat razboi de declaratii si acuze reciproce intre factorii de raspundere: ANIF, Directia Apelor Jiul si Prefectura Dolj. Din pacate, la nici una din cele trei institutii nu se cunostea faptul ca acest lucru era inevitabil: reintoarcera Dunarii in matca mama.

S-au jucat de-a bresa cu dinamita

Totul a inceput cu grave balbaieli, a continuat si s-a incheiat tot asa. Dunarea se umfla vazand cu ochii, iar autoritatea locala, respectiv ANIF, nu se prea vedea pe ceea ce mai ramasese din digurile de pe vremea lui Ceausescu. Singurii care alergau cu roabe pline cu saci de pamant erau jandarmii, pompierii si salariatii de la Apele Romane – Directia Jiul – ultimii neavand chiar nici o obligatie sa faca acest lucru. Abia cand au vazut ca nu este de gluma cu Dunarea, autoritatile locale au decis sa deverseze „controlat” apele in asa-zisele zone inundabile, unde pagubele sa fie minime. Dupa 8-10-15 brese facute in locuri „bine” stabilite, stupoare: apele Dunarii ajungeau tot in fostele albii, nicidecum acolo unde calculasera specialistii doljeni. Asta pentru ca fluidul urmarea cotele de nivel, sub actiunea fortei gravitationale. Descoperind si acest lucru, si anume ca apa nu „curge” la deal, specialistii au continuat sa arunce digul in aer pana l-au facut ciur. Pe urma alte brese pentru evacuarea apelor in Dunare, insa apa nu mai pleca, si tot asa. De fapt, fostele mari lacuri din sudul Doljului, care au existat intotdeauna, se reformasera dupa o absenta de 40 de ani.

Razboiul declaratiilor pe valurile Dunarii

„Toata lumea ne acuza pe noi”, spune Stefan, directorul Apelor Jiul. „Locuitorii satelor inundate de Dunare ne considera pe noi vinovati pentru ca apele nu se mai retrag din zonele inundate. N-au cum sa se mai retraga pentru ca nivelul minim al bazinelor lacurilor se afla sub cel al bazei digurilor, motiv pentru care apa nu mai poate fi evacuata gravitational. Vinovati sunt in exclusivitate cei de la ANIF, nu noi, Directia Apelor Jiul sau Prefectura”. La randul sau, directoarea Agentiei Nationale pentru Inbunatatiri Funciare, Daniela Prodan, a spus ca nu poate fi luata nici o masura in acest moment.

450 de miliarde de la buget pentru saracia noroaielor

In timp ce factorii de raspundere se intrec in declaratii contradictorii, Dunarea face in continuare ce vrea cu terenurile din sudul Doljului. Dupa inundatiile din luna mai, cand toti se asteptau sa-si vada pamanturile uscate, a venit luna iunie cu debite danubiene de peste 12 mii de metri cubi pe secunda, apele Dunarii alimentand iar vechile lacuri. Acum a mai scazut Dunarea, au mai scazut si nivelurile lacurilor. Problema consta in faptul ca nimeni nu stie cata bogatie pot readuce acele lacuri Doljului, in comparatie cu nesfarsitele terenuri aride, cu maracini. Asta ca sa nu mai vorbim de zona turistica. Inaine de a fi desecate acele lacuri, in sudul Doljului existau statiuni balneoclimaterice, unde se puteau face bai de namol. Existau plaje intinse de nisip in jurul imenselor balti si o adevarata industrie de pescuit… Acum nu mai e nimic in afara de mii de hectare, in mare parte neproductive, acoperite de ape. Pentru economia zonei sunt mult mai profitabile lacurile pline cu crap, somn, sturion, stiuca, respectiv rate salbatice si lisite decat niste zone intinse lasate parloaga. Si unde mai pui ca pentru mii de hectare de namol – ca altceva nu ramane in urma inundatiilor – Guvernul e gata sa aloce 450 de miliarde de lei!

Cele mai citite

Un celebru realizator de podcast american a intrat în conflict cu Vladimir Kliciko

Joe Rogan, celebru realizator de podcast american, "răspândeşte propaganda rusă" cu privire la războiul din Ucraina, a acuzat fostul campion mondial de box la...

Exporturile de carne tocată și salamuri crud-uscate către Marea Britanie și SUA blocate din cauza pestei porcine

Exporturile de carne tocată şi de salamuri crud-uscate către Marea Britanie şi SUA sunt blocate din cauza pestei porcine africane care încă evoluează pe...

Un celebru realizator de podcast american a intrat în conflict cu Vladimir Kliciko

Joe Rogan, celebru realizator de podcast american, "răspândeşte propaganda rusă" cu privire la războiul din Ucraina, a acuzat fostul campion mondial de box la...
Ultima oră
Pe aceeași temă