Comisarul-sef Sandel Doaga, adjunct al IPJ Vrancea, si seful Serviciului de Investigare a Fraudelor, comisarul Victor Norocea, si-au pierdut functiile de conducere, urmand ca zilele viitoare sa le vina si dispozitiile semnate in acest sens. Potrivit conducerii IPJ Vrancea, demiterea celor doi s-a decis in urma unui sondaj de opinie facut la nivelul institutiei de catre reprezentanti de la Inspectoratul General al Politiei Romane. Sursa amintita a precizat ca cea mai mare parte dintre subiectii chestionati s-a plans ca s-a lucrat in ultimii ani intr-un stil autoritar, ca s-au tergiversat activitati specifice muncii de politie in favoarea unor interese politice sau ca o parte din salariatii IPJ Vrancea au beneficiat de tratament preferential din partea ofiterilor Doaga si Norocea. Se pare ca decizia cu sondajul facut deocamdata pentru a testa cat de iubiti erau cei doi ofiteri in randul colegilor a fost luata la Bucuresti, in urma unor materiale de presa si a unor sesizari primate la adresa lor. Nu se stie deocamdata cine va ocupa cele doua functii care, conform sefului IPJ Vrancea, vor fi scoase la concurs. Pana cand se va lua o decizie in ce-i priveste pe cei doi politisti demisi, acestia vor sta „la dispozitia IPJ”, urmand sa li se dea atributii functie de locurile libere care mai sunt prin Inspectorat.