„Imigrantii romani se integreaza foarte bine in Comunitatea Madridului si sunt apreciati pozitiv de catre locuitorii spanioli si de catre angajatori”, a declarat presedinta Guvernului Comunitatii Autonome a Madridului, Esperanza Aquirre Gil de Biedma, in timpul intrevederii cu ministrul roman de Externe, Mihai-Razvan Ungureanu.
In aceste zile, o delegatie a Guvernului Comunitatii Autonome a Madridului a sosit la Bucuresti cu o agenda incarcata, dar mai ales pragmatica. Doamna Esperanza Aquirre Gil de Biedma nu a venit singura, ci insotita si de primarii localitatilor Alcala de Henares, Coslado si San Fernando de Henares – zone in care se afla la munca foarte multi romani.
Sate intregi din Romania „s-au stramutat” in tara lui Cervantes. In Madrid traiesc si muncesc 130.000 de romani, carora autoritatile madrilene le acorda din ce in ce mai multa atentie, mai ales pe fondul unei acute crize a fortei de munca. Previziunile arata ca, in anii urmatori, Madridul va avea nevoie de inca 700.000 de imigranti, tocmai pentru a-si mentine prosperitatea actuala. Locurile de munca din Madrid nu pot fi ocupate integral de catre nationalii din capitala Spaniei, metropola unde s-a ajuns ca unul din patru tineri cu varsta sub 25 de ani sa fie strain. Politica de franare a imigratiei, adoptata cu cativa ani in urma, s-a dovedit a fi paguboasa, ducand la recesiune economica. Oficialii spanioli le-au mai vorbit interlocutorilor de la Bucuresti si despre cateva proiecte dedicate imigrantilor romani, deoarece prezenta in Spania a unei largi comunitati de romani este benefica pentru ambele tari. La intrevederea pe care au avut-o cu secretarul de stat pentru Romanii de Pretutindeni, Mihai Gheorghiu, s-a anuntat inaugurarea Centrului cultural hispano-roman in orasul Alcala de Henares. Centrul va fi gestionat de un ONG reprezentand societatea spaniola si un ONG reprezentand comunitatea romaneasca.
Intalnire cu rudele imigrantilor
Programul vizitei doamnei Esperanza Aguirre Gil de Biedma a inclus, de asemenea, intrevederi cu reprezentanti ai societatii civile, intalniri cu rudele romanilor rezidenti in Madrid, vizitarea Liceului bilingv (romano-spaniol) „Iulia Hasdeu” din Bucuresti, precum si participarea la seminarul cu tema „Solutii spaniole pentru infrastructura urbana si protectia mediului ambiant”. Comunitatea din Madrid are o vasta experienta in proiecte de management al deseurilor. Guvernul spaniol sprijina de foarte multi ani Romania, acordand asistenta pentru derularea diverselor programe de mediu. Pe agenda delegatiei spaniole a figurat si semnarea Conventiei privind oferirea de burse pentru studentii romani. Discutiile purtate la Palatul Cotroceni sau la sediul Ministerului Afacerilor Externe au vizat, pe langa aspecte ale relatiilor bilaterale amintite, si procesul de aderare la Uniunea Europeana. Au fost subliniate similaritatile existente intre Spania si Romania in ceea ce priveste situatia interna la momentul aderarii rapide la standardele comunitare.