17.4 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialCJAS Vaslui n-are datorii, dar are probleme

CJAS Vaslui n-are datorii, dar are probleme

CJAS Vaslui a reusit sa intre in noul an fara datorii, achitandu-se atat fata de furnizorii de medicamente, cat si de cei de servicii medicale. Pentru plata acestor servicii, CJAS Vaslui a cheltuit 97 de milioane RON, cu 25 mai mult decat in anul precedent. In 2005, institutia vasluiana a avut relatii contractuale cu peste 370 de furnizori de servicii medicale, in vreme ce cu furnizorii de servicii stomatologice au fost incheiate 80 de contracte, in valoare de peste un milion RON. Procurarea de medicamente compensate si gratuite de catre cei in drept a fost finantata de CJAS Vaslui cu 17,6 milioane RON. „In anul 2005, Serviciul Medical al CJAS a efectuat peste 160 de controale la medici de familie, cabinete din ambulatorii de specialitate, centre de permanenta, unitati spitalicesti si la un centru de ingrijire la domiciliu – Caritas Husi. In urma controalelor, pentru raportari eronate, s-a retras suma de peste 1.400 RON de la medicii de familie si aproape 600 RON de la ambulatoriile de specialitate”, a precizat Maricica Petrisor, director medical la CJAS Vaslui. Asadar, institutia vasluiana nu are datorii. Are insa destule belele. Una dintre ele pare a fi chiar seful ei, Costica Stefanescu, care a venit la intalnirea cu ziaristii, in care trebuia sa prezinte bilantul CJAS, direct de la crasma. Avand „limba pe bigudiuri”, Stefanescu a facut eforturi remarcabile sa nu adoarma. Starea in care se afla directorul CJAS Vaslui a facut sa nu mai mire pe nimeni faptul ca Sanatatea vasluiana este tot mai subreda. Un singur exemplu ar putea fi lipsa testelor de la cabinetul de diabetologie din cadrul Policlinicii Vaslui, unde sunt o multime de bolnavi carora nu li s-a mai luat o glicemie de mai bine de un an.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă