-1 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialPanduru, noul tehnician al Farului

Panduru, noul tehnician al Farului

Basarab Panduru este noul antrenor al Farului Constanta. Presedintele Gheorghe Bosanceanu a anutat inca de miercuri seara ca posibilul tehnician al marinarilor ar putea fi „Pandi”. El a semnat un contract cu Farul valabil pana in vara anului viitor, cu drept de prelungire. Obiectivul noului antrenor este acelasi care a fost fixat de conducere inca de la inceputul sezonului – castigarea Cupei Romaniei si clasarea pe podium la finalul campionatului. „Cred in aceasta formatie si in jucatorii ei. Impreuna vom incerca sa indeplinim obiectivul, dar cu acel -3 la adevar suntem mai aproape de zona retrogradarii”, a comentat Panduru, care va fi ajutat de secundul Sandu Rocco, antrenor cu care a mai colaborat si in perioada cand a pregatit Poli Timisoara.
Primul joc oficial al Farului cu Panduru pe banca va fi chiar la Timisoara, unde tehnicianul a antrenat in perioada 2002-2004. „Pandi” a fost cerut cu insistenta de fanii banateni dupa plecarea lui Sorin Cirtu. Dorinta suporterilor de a-l vedea pe Panduru din nou pe Dan Paltinisanu va fi indeplinita, dar doar pe jumatate, pentru ca tehnicianul va veni ca adversar al Politehnicii. „Farul nu are un loc fericit in clasament, dar sper sa schimb unele lucruri. Am venit cu placere la Constanta. Trebuie umblat la mentalitate, vreau disciplina la echipa”, a spus Panduru.

Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă