Programul „Locuinte pentru tineri”, inceput in 2004, continua si in 2006, anul viitor fiind preconizat a se construi aproximativ 7.000 de apartamente. Banii au fost deja alocati, prin bugetul de stat si bugetele locale, circa 70.000 mii RON, iar alte 75.000 mii RON prin credite externe.
Creditele externe vin pentru acest program prin Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE). De la 1 ianuarie 2006, proiectul va fi finantat cu 210 milioane de euro, din care 140 milioane de euro sunt bani de la BDCE, iar 70 milioane de euro reprezinta fonduri din contributia locala. Perioada stabilita pentru finalizarea programului este de doi ani, 2006-2007.
La sfarsitul anului 2004 se aflau in lucru 9.000 de apartamente. Potrivit datelor prezentate comisiilor parlamentare de catre ministrul Transportului, Gheorghe Dobre, la intocmirea bugetului de stat pe anul 2005 nu s-a urmarit defel asigurarea fondurilor necesare continuarii lucrarilor conform graficelor contractuale. Sumele alocate prin Legea 511/2004 privind programul construirii de locuinte pentru tineri au fost mult sub valoarea necesarului executarii lucrarilor contractate in anii 2003-2004.
Cresc preturile pentru constructia de locuinte
Banii alocati in 2005 fiind sub necesar, pentru construirea fiecarui apartament au revenit sume mult mai mici, ceea ce nu a permis finalizarea lucrarilor si asigurarea ritmului de lucru cerut pentru respectarea contractelor. In anul 2006, ministerul estimeaza insa ca vor fi vor fi suficienti bani pentru continuarea lucrarilor sistate din lipsa de fonduri si pentru recuperarea intarzierilor in executie, cauzate de neasigurarea fondurilor in bugetul pe anul 2005.
Ramaneri in urma cu 3.700 de apartamente
In anul 2005 au fost sistate lucrarile la circa 3700 de apartamente din lipsa de fonduri, nemaiputandu-se incepe nici un bloc nou. De asemenea, prin Legea 511/2004 nu au fost prevazute nici fondurile din contributia locala (bugetul de stat-bugete locale) pentru blocurile cu finantare BDCE, desi anul 2005 era considerat ca an de incheiere a primului proiect finantat de BDCE.
In bugetul pe anul 2006, ministerul sustine ca au fost repartizate sursele de finantare pe obiective si ca vor fi respectate graficele de executie din contractele incheiate cu antreprenorii generali, vor fi reluate lucrarile la toate obiectivele sistate, va fi asigurat ritmul de lucru sustinut pentru obiectivele cofinantate de BDCE si vor fi promovate obiective noi in localitatile care se confrunta cu o cerere mare de locuinte din partea tinerilor. Autoritatile publice locale au prevazute in bugetele locale sumele necesare executarii lucrarilor tehnico-edilitare aferente blocurilor de locuinte, potrivit ministrului Dobre.