Zeci de studenti, cadre didactice si invitati de marca de la mai multe institutii din Bacau au ascultat impreuna, in Aula „Moldova” a Universitatii „George Bacovia”, versurile internationalului imn academic Gaudeamus Igitur, care au marcat inceputul noului an universitar. Festivitatea organizata de conducerea Universitatii Bacovia le-a oferit invitatilor prilejul de a-si aduce aminte de anii studentiei si de a-i indemna pe cei care se afla acum in bancile amfiteatrelor sa isi cladeasca inca din facultate drumul pe care vor merge in viata. Nu a lipsit nici cuvantul PS Ioachim Bacaoanu, citit, in absenta inaltei fete bisericesti, de profesorul universitar Neculai Lupu. Tot in cadrul acestei ceremonii au primit diplome de onoare si cei sase studenti ai universitatii care au reusit sa incheie anul universitar 2005-2006 cu media integrala zece. O ceremonie similara celei care a fost organizata la Universitatea „George Bacovia” se va desfasura in cursul zilei de astazi si la Universitatea Bacau.