Să ne imaginăm că am fi într-o Românie profund spălată pe creier, într-un viitor nu prea apropiat, în care studenții de la București ridică țara la luptă, fiindcă urmașii luptătorilor din Decembrie 1989 mai au privilegii!
Păstrând proporțile și diferențele culturale, studenții activiști de la Universitatea din Dhaka s-au bătut cu forțele de ordine, într-un 10 august de tip Bangladesh, cerând anularea unui sistem de cote care rezervă până la 30% din locurile de muncă din guvern pentru rudele veteranilor care au luptat în războiul de independență din Bangladesh, în 1971, împotriva Pakistanului.
Să fim serioși! Acesta a fost doar fitilul revoltei. Rebeliunea studențească e un efect al tensiunii dintre Joe Biden și Sheick Hasina, premierul din Bangadesh, care se opune politicii americane de “democratizare a triburilor.” În toamnă, ea a fost rugată să demisioneze și să numească un guvern tehnocrat. N-a vrut, iar acum are o Primăvară bengală pe străzi, orchestrată de aceleași rețele ale societății deschise. Mai mult, compania rusească Rosatom finanțează 90% din costurile centralelor nucleare din Rooppur, o localitate situată pe un râu, la 160 de km de Dhaka.
Lăsând-o nervii, Sheikh Hasina, femeia taifun din conducerea statului, rămasă la putere de peste două decenii, i-a poreclit pe protestatari “Razakar,” cuvânt care reprezintă cea mai mare insultă la adresa vreunui cetățean din Bangladesh. Razakarii (voluntari, în limba perșilor) sunt responsabili de genocidul din anul 1971. Milițiile lor, sponsorizate de armata pakistaneză – țară care își revendica teritoriul ocupat – au provocat moartea a peste trei milioane de oameni. Un fel de banderiști, dacă vreți.
Studenților li s-au alăturat și alți tineri. Numărul morților din ciocnirile cu autoritățile este de peste o sută.
Bangladesh este una dintre cele mai populate țări de pe glob, având peste 170.000.000 de locuitori.
De câteva zeci de ani, Bangladesh-ul este o țară a lohn-ului. A devenit o putere în ceea ce privește exporturile de îmbrăcăminte pret-a-porter. Sub firme străine, exportă produse de 40 de miliarde de dolari. Și, totuși, țara e săracă. 18 milioane de tineri sunt în căutarea unui loc de muncă. Absolvenții cu studii superioare se confruntă cu o rată a șomajului mult mai ridicată decât cea a colegilor cu mai slabă calificare.
Venitul pe cap de locuitor s-a triplat în ultimul deceniu, iar Banca Mondială estimează că mai mult de 25 de milioane de oameni au ieșit din sărăcie în ultimii 20 de ani. Tinerii susțin că această creștere îi ajută doar pe cei apropiați de Liga Awami a premierului Hasina, o mișcare organizată ca un partid de masă, ce are o ideologie socialistă.
De ce e râvnit Bangladesh-ul? Situat strategic ca o legătură între Asia de Sud și restul regiunilor indo-pacifice, Bangladesh a devenit un partener foarte căutat în peisajul geopolitic în continuă schimbare al regiunii. A intrat de bună voie în ambițiosul program chinezesc „Belt and Road Initiative” și acum bate la porțile BRICS. Femeia din conducerea guvernului a încercat să mențină neutralitatea, dar SUA erau prea interesate de găsirea unui partener loial, mai ales că în Timurul de vest, americanilor le-a mers cu ajutorul de 500 de milioane de dolari pentru democrație. De ani de zile, în ciuda sancțiunilor occidentale, executivul de la Dhaka proiectează o neutralitate deloc confortabilă lumii occidentale. De aici și scoaterea tinerilor în stradă, după modelul revoluțiilor portocalii…
Bangladesh este acum pe punctul de a se alătura BRICS, un influent bloc global, format din Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud, cărora s-au alăturat și alte state.
Cererea de a alăturare statelor emergente a dus la disperare liderii care proiectează Noua Ordine Mondială. Au spus: „așa ceva nu se poate!”.
Puțină istorie și intrare în context nu strică. După plecarea englezilor din India, în anul 1947, Pakistanul și Bangladesh-ul – ambele regiuni musulmane – au fost administrate de același guvern. În ciuda tensiunilor dintre cele două populații, coabitarea a durat până în 1971. Susținută de SUA, armata Pakistanului de Vest a comis cele mai oribile crime în zona de est, printre bengali, cea de-a treia etnie de pe glob la acea vreme, fiindcă au îndrăznit să-și proclame independența.
Puțină lume cunoaște sprijinul acordat de Uniunea Sovietică benghalezilor, în războiul lor contra armatei pakistaneze. Ambasadorul URSS în Pakistan, de la acea dată, a somat autoritățile să oprească măcelul civililor, în caz contrar, în mijlocul lunii decembrie 1971, vor fi disponibilizate în Golful Benghal două crucișătoare cu rachete cu propulsie nucleară din Vladivostok. Mesajul a fost ca un ultimatum, diplomatul punând pe masă și harta pozițiilor submarinelor sovietice. Astfel, Pakistanul a capitulat și a recunoscut independența Bangladesh-ului.
Astăzi, statul, cu o națiune extrem de puternică, este divizat între adepții Ligii Awami a premierului Hasina și Partidul Naționalist. Ciudat e că ambele partide se declară naționaliste. La ultimele alegeri, opoziția a boicotat scrutinul și astfel, Hasina a dobândit al cincelea mandat. Adversarii ei de peste mări și țări nu o pot ierta că nu și-a închinat guvernul și țara, vorba unui analist indian.
Lumea este complicată, dar sferele de putere o înnoadă și mai mult. Nu vă lăsați impresionați de mișcările tinerilor de la Universitatea din Dhaka. Au aceeași stăpâni ca tinerii Revoluției Portocalii din Kievul anilor 2004, care „au democratizat” – se vede din avion! – Ucraina.
Vocile lumii
“Bangladesh s-a străduit să mențină un echilibru delicat în angajamentele sale diplomatice cu Statele Unite ale Americii, China, India, Japonia și Rusia. Bangladesh își propune să mențină o poziție neutră în confruntarea geopolitică dintre marile state, acordând prioritate propriilor interese naționale și obiectivelor de dezvoltare,“ scrie Modern Diplomacy.
